Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Inter-Dorohoi-Stiinta-Miroslava 52

Inter Dorohoi a disputat în după-amiaza zilei de sâmbătă, 12 septembrie 2015, pe terem propriu, cea de-a treia etapă a campionatului 2015-2016 din Liga a III-a. În această etapă, Inter Dorohoi i-a întâlnit pe cei de la CS Știința Miroslava.

Meciul a început cu un moment de reculegere în memoria directorului sportiv, Victor Bordeanu. Inter Dorohoi a început bine jocul, în minutul 9, Nicorici pătrunde în careu, centrează, iar Mateiuc înscrie cu un șut din 7 metri. La doar 10 minute distanță Știința Miroslava înscrie prin Ghirasim care lovește cu capul, după o centrare bună. În minutul 31 Inter Dorohoi are o ocazie bună, dar Netbay șutează puțin peste poartă același ghinion îl are și în minutul 44 când același Netbay pătrunde în careu și șutează milimetric pe lângă poartă. Prima repriză se termină cu scor 1-1, jocul fiind echilibrat.

În repriza a doua echipa lui Daniel Șchipou a fost peste oaspeți, însă n-a reușit să marcheze. În minutul 89, Tudorache șutează de la 25 metri pe poartă, Satco vrea să respingă cu piciorul, însă dă pe lângă minge, care a intră în poartă și gata golul...

După o dispută acerbă a celor trei puncte puse în joc, dorohoienii nu au reușit să facă față celor de la Știința Miroslava și pierd nemeritat cu 1-2 (1-1).

După această înfrângere Inter Dorohoi a adunat un singur punct în campionat după cele trei etape desfășurate. Patronul echipei dorohoiene Ghiorghi Rotaru, a lipsit astăzi de la meci.

Etapa viitoare – Inter Dorohoi joacă la Cetatea Tg. Neamt, după care primește acasă, pe 26 septembrie pe Sporting Liesti.

Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro





GALERIE FOTO

Inter-Dorohoi-Stiinta-Miroslava 52Inter-Dorohoi-Stiinta-Miroslava 01Inter-Dorohoi-Stiinta-Miroslava 02Inter-Dorohoi-Stiinta-Miroslava 03Inter-Dorohoi-Stiinta-Miroslava 04Inter-Dorohoi-Stiinta-Miroslava 05Inter-Dorohoi-Stiinta-Miroslava 06Inter-Dorohoi-Stiinta-Miroslava 07Inter-Dorohoi-Stiinta-Miroslava 08Inter-Dorohoi-Stiinta-Miroslava 09Inter-Dorohoi-Stiinta-Miroslava 10Inter-Dorohoi-Stiinta-Miroslava 11Inter-Dorohoi-Stiinta-Miroslava 12Inter-Dorohoi-Stiinta-Miroslava 13Inter-Dorohoi-Stiinta-Miroslava 14Inter-Dorohoi-Stiinta-Miroslava 15Inter-Dorohoi-Stiinta-Miroslava 16Inter-Dorohoi-Stiinta-Miroslava 17Inter-Dorohoi-Stiinta-Miroslava 18Inter-Dorohoi-Stiinta-Miroslava 19Inter-Dorohoi-Stiinta-Miroslava 20Inter-Dorohoi-Stiinta-Miroslava 21Inter-Dorohoi-Stiinta-Miroslava 22Inter-Dorohoi-Stiinta-Miroslava 23Inter-Dorohoi-Stiinta-Miroslava 24Inter-Dorohoi-Stiinta-Miroslava 25Inter-Dorohoi-Stiinta-Miroslava 26Inter-Dorohoi-Stiinta-Miroslava 27Inter-Dorohoi-Stiinta-Miroslava 28Inter-Dorohoi-Stiinta-Miroslava 29Inter-Dorohoi-Stiinta-Miroslava 30Inter-Dorohoi-Stiinta-Miroslava 31Inter-Dorohoi-Stiinta-Miroslava 32Inter-Dorohoi-Stiinta-Miroslava 33Inter-Dorohoi-Stiinta-Miroslava 34Inter-Dorohoi-Stiinta-Miroslava 35Inter-Dorohoi-Stiinta-Miroslava 36Inter-Dorohoi-Stiinta-Miroslava 37Inter-Dorohoi-Stiinta-Miroslava 38Inter-Dorohoi-Stiinta-Miroslava 39Inter-Dorohoi-Stiinta-Miroslava 40Inter-Dorohoi-Stiinta-Miroslava 41Inter-Dorohoi-Stiinta-Miroslava 42Inter-Dorohoi-Stiinta-Miroslava 43Inter-Dorohoi-Stiinta-Miroslava 44Inter-Dorohoi-Stiinta-Miroslava 45Inter-Dorohoi-Stiinta-Miroslava 46Inter-Dorohoi-Stiinta-Miroslava 47Inter-Dorohoi-Stiinta-Miroslava 48Inter-Dorohoi-Stiinta-Miroslava 49Inter-Dorohoi-Stiinta-Miroslava 50Inter-Dorohoi-Stiinta-Miroslava 51Inter-Dorohoi-Stiinta-Miroslava 53Inter-Dorohoi-Stiinta-Miroslava 54
DorohoiNews.ro, 12-09-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Discuţie între doi colegi:
- Ai auzit? A murit şeful!
- Da! Şi mă tot întreb cine a mai murit odată cu el.
- De ce?
- Păi, scria în anunţ că „odată cu el a murit unul dintre cei mai capabili angajaţi ai companiei noastre”.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Ofer spre închiriere apartament

Ofer spre închiriere apartament
Ofer spre închiriere apartament cu 2 camere,zona Olinescu lângă 2 Pași .Apartamentul este ...

Închiriez spațiu comercial

Închiriez spațiu comercial
Inchiriez sp.comercial in suprafata de 200mp. Relații la telefon: 0748993952

SC angajează șofer categoria C+E

SC angajează șofer categoria C+E
SC din Dorohoi angajează șofer categoria C+E. Relații la telefon: 0745182610

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin
SC SABCO-S SRL din Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin. Detalii la telefon 0745182610 ...

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare
SC SABCO-S SRL din Dorohoi scoate pentru angajare un post de operator facturare. Detalii la telefon: ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro