Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Asfaltari

Direcția Județeană de Drumuri și Poduri (DJDP) Botoșani, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean, a finalizat achiziția publică privind acordul cadru de lucrări de întreținere curentă pe timp de vară pe drumurile judeţene cu îmbrăcăminţi asfaltice. Acordul, care se va întinde pe o perioadă de doi ani, va permite încheierea unor contracte subsecvente între DJDP Botoșani și asocierea de firme Transasfalt Prod Botoșani și Autoprima Serv Constanța, în vederea intervenției pe drumurile județene care necesită reparații urgente și care nu sunt prinse în programele de modernizare. 

„Am primit garanția din partea conducerii Direcției Județene de Drumuri și Poduri că, în cel mai scurt timp, se va interveni pe drumurile care au nevoie de lucrări de întreținere. În acest an, pe lângă lucrările de modernizare ce sunt finanțate din fondurile europene (Axa rutieră strategică), cele naționale (PNDL II) și cele de la bugetul județean (Prăjeni - Plugari), vom asigura turnarea de covoare asfaltice pe patru sectoare de drumuri județene, care totalizează aproximativ 30 de kilometri. De asemenea, se va interveni cu plombări pe sectoarele de drum unde situația o impune”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean.

La rândul său, Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean care are în coordonare DJDP, susține că va solicita constructorilor să pună accent pe calitate, pentru că doar așa județul va avea parte de o rețea de drumuri bune. „Chiar dacă lucrăm cu un constructor nou, așteptările noastre sunt mari. Vrem să facă lucrări de calitate, pentru a avem cu toții de câștigat. Drumurile județene sunt prioritatea noastră și vrem să arătăm că se poate circula în condiții civilizate și în Botoșani”, a declarat Dorin Birta.

Potrivit programului de întreținere întocmit de DJDP, în acest an, se vor turna covoare asfaltice pe DJ 208C Mesteacăn – Vorona (5,3 kilometri), DJ 292 Vorniceni – Săveni (15,7 kilometri), DJ 298 Dumeni – Dragalina (5,2 kilometri) și DJ 208D Bucecea – limită cu județul Suceava (2 kilometri). 

Guvernul României a alocat pentru drumurile judeţene şi comunale doar 13,228 de milioane de lei. Suma este cu 30% mai mică decât cea care a fost pusă inițial în dezbatere publică. 4,228 de milioane lei au fost repartizate unităților administrativ-teritoriale, iar nouă milioane lei DJDP. Chiar dacă aceste sume sunt blocate, Hotărârea prin care au fost alocate fiind contestată de prefectul județului, Consiliul Județean asigură DJDP sumele necesare pentru încheierea primului contract subsecvent din acordul cadru în vederea efectuării lucrărilor urgente la drumuri. 

Reamintim că magistrații Tribunalului Botoșani au apreciat, în primă instanță, drept just și legal modul în care Consiliul Județean a împărțit banii, dar prefectul a anunțat că atacă decizia la Curtea de Apel Suceava. „Sperăm ca și acest proces să se finalizeze cât mai repede. Chiar dacă  banii sunt foarte puțini, avem nevoie de ei pentru drumurile județului”, a conchis Doina Federovici, președintele Consiliului Județean.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Asfaltari
DorohoiNews.ro, 22-05-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Două vești:
- Am o veste bună și una proastă.
- Zi-mi-o pe aia bună.
- Voi deveni tătic!
- Și cea proastă?
- Nevasta ta e însărcinată!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar
Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și pizzar. Relații la telefon: 0747677372

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Doresc un loc de muncă

Doresc un loc de muncă
Doresc un loc de muncă. Dețin permis de conducere cat B. Nr telefon 0724435363

Vând apartament 2 camere

Vând apartament 2 camere
Vând apartament Aleea Pinului, etaj 4, 2 camere decomandat, 33 mp izolat, termopane, acoperit, ...

Vând locuri de casă în Dorohoi

Vând locuri de casă în Dorohoi
Vand locuri de casa in Dorohoi str.Casin in suprafata de 900mp la pretul de 20euro/mp,1500mp la pretul ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro