Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

prefect

Nemulţumirile angajaţilor Staţiunii de cercetări de la Popăuţi ar putea, în sfârşit să-şi găsească soluţii, graţie modelului organizat sindical pe care salariaţii încearcă să-l urmeze. Afiliaţi la Blocul Naţional Sindical şi reprezentaţi de Vasile Chiru, liderul botoşănean al BNS, aceştia au stat miercuri 16 martie, faţă în faţă cu prefectul Dan Nechifor, dar şi cu reprezentanţii conducerii de la Popăuţi.

Dialogul, care a arătat încă o dată,  tensiuni foarte mari la nivelul instituţiei botoşănene, a demonstrat că este nevoie de reluarea paşilor sindicali şi de încercarea identificării unor căi de comunicare firească. Aceasta pentru că salariaţii reclamă condiţiile de muncă inumane: de la lipsa surselor de încălzire, la neadaptarea volumului şi sarcinilor de muncă la pregătirea şi problemele de sănătate ale salariaţilor. Aceştia se plâng că nu se respectă legislaţia privind încheierea şi încetarea contractelor de muncă, dar şi că actuala conducere nu asigură cadrul de muncă principial, bazat pe respect şi colaborare.

Prefectul Dan Nechifor a preluat problematica legată de activitatea de cercetare a staţiunii, asigurând partenerii dialogului social de transmiterea acesteia către Academia de Ştiinţe Agricole. „Totodată, îl rog pe domnul Meţler ca Inspectoratul Teritorial de Muncă să verifice dacă sunt abateri de la legislaţie, în ceea ce priveşte relaţiile de muncă.”, a solicitat prefectul.

Următorii paşi în detensionarea atmosferei de la Popăuţi vor fi coordonaţi de liderul BNS. „Voi merge la staţiunea de cercetare şi voi avea un dialog cu toţi salariaţii pentru a explica pas cu pas modalitatea sindicală de comunicare cu cei din conducere şi de soluţionare a problemelor.”, a fost reacţia lui Vasile Chiru.

În cadrul aceleaşi întâlniri solicitate de BNS, sindicatul din cadrul Poştei Române a transmis prefectului doleanţele lucrătorilor din domeniu, majorările salariale, dreptul la concediul de odihnă al poştaşilor din mediul rural şi încadrarea în condiţii deosebite de muncă pentru cei care lucrează noaptea fiind cele mai importante dintre  acestea. Reprezentantul lucrătorilor de la Poştă a dat asigurări că, în cazul unor întreruperi ale activităţii, protestele nu se vor face în zilele de acordare a pensiilor sau a altor drepturi financiare, idee salutată şi de prefectul Dan Nechifor.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani

PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

prefect
DorohoiNews.ro, 16-03-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Pacientul înainte de operație:
- Care sunt șansele?
- Domnule, am făcut operația asta deja de peste 30 de ori!
- Atunci pot să stau liniștit...
- Normal, odată și odată tot trebuie să reușească!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru ambalare. Vezi detalii!

Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru ambalare. Vezi detalii!
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru lucru pe instalație de preparare ...

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

„Atelier Alarme” Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!

„Atelier Alarme” Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!
„Atelier Alarme” Dorohoi angajează ajutor de electrician / electrician curenti slabi / tehnician ...

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar
Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și pizzar. Relații la telefon: 0747677372

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând casă și teren în Dorohoi, strada Ardeal

Vând casă și teren în Dorohoi, strada Ardeal
Proprietatea se afla in Dorohoi, cartier Trestiana, strada Ardeal si este compusa din casa bătrânească ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro