Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Politie

În contextul minivacanței de Crăciun, structurile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au dispus o serie de măsuri specifice, la nivelul județului Botoșani, menite să asigure siguranța cetățenilor. 

Activitățile din aceste zile se vor desfășura în sistem integrat împreună cu toate instituțiile cu rol în asigurarea ordinii și liniștii publice. 

Polițiștii botoșăneni vor continua activitățile de prevenire și combatere a fenomenului infracțional și în perioada următoare, prin organizarea de acțiuni cu efective mărite pe raza întregului județ.

Poliția recomandă populației să nu folosească obiecte de distracție pe bază de amestecuri pirotehnice, decât în condiții și în locurile permise de lege! Pot fi comercializate către public steluțe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, minifâcle, inele de foc sau sateliți. Petardele pot fi comercializate doar în spații destinate vânzării unor astfel de articole și numai după obținerea autorizației de deținere și comercializare.

Totodată, comercializarea articolelor pirotehnice de divertisment, care prezintă risc scăzut, către persoanele cu vârsta sub 16 ani, precum și comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate pirotehnicienilor, constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an.

Pentru ca liniștea și siguranța publică să nu fie tulburată în perioada sărbătorilor de iarnă, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani a suplimentat efectivele care vor acționa pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale în mediul urban și rural, atât independent, cât și în sistem integrat, împreună cu polițiștii botoșăneni.

În perioada Sarbatorilor de Iarnă, specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Botoșani vor desfășura activități specifice, de informare, conștientizare şi asistență specializată, pentru consumul şi dependența de droguri.

Totodată, atât pentru siguranța lor cât și pentru siguranța celorlalți participanți la trafic, reamintesc conducătorilor auto să nu conducă autoturisme dacă se află sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor, întrucât aceste substanțe afectează capacitatea de reacție în timpul condusului.

Pentru că urmează și vacanța școlară, specialiștii antidrog reamintesc părinţilor să petreacă mai mult timp cu copiii lor, să fie atenţi la modificările de comportament şi dispoziție ale acestora, să acorde o atenţie sporită anturajului copiilor lor, atât din viața reală, cât și din mediul virtual, și să comunice deschis și eficient cu aceștia, pentru a le oferi sprijin în fața problemelor.

De asemenea, pompierii botoșăneni vor fi la datorie și în perioada 22-26 decembrie 2023. Misiunea acestora este de a asigura un răspuns eficient și rapid în cazul producerii unor situații de urgență și de a interveni, în caz de nevoie, pentru acordarea primului ajutor medical.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Politie
DorohoiNews.ro, 21-12-2023

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi îndrăgostiți trec pe lângă o cofetărie.
Ea: Mmm... ce bine miroase!
El: Daca vrei, mai trecem o dată.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar
Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și pizzar. Relații la telefon: 0747677372

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vand apartament, str. Grigore Ghica, 2 camere 48 m2, sc B, ( la mijloc, călduros), ultimul etaj. Boxa. ...

Caut persoană pentru tuns gazon

Caut persoană pentru tuns gazon
Caut om să tundă un gazon. Tel: 0725810071

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro