Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

pfzier

Vaccinul produs de Pfizer si BioNTech, principalul folosit la nivel european, nu a mai ajuns în cantităţile aşteptate în unele ţări europene. Ce decizie a luat imediat Comisia Europeană?

După ce grupul american Pfizer a redus volumul de vaccinuri ce va fi livrat către unele state membre UE, Comisia Europeană ia imediat poziţie. Oficialii de la Bruxelles cer lămuriri privind această situaţie neaşteptată.

Pfizer a redus la jumătate volumul de vaccinuri ce ajunge în unele state UE
Comisia Europeană va solicita explicaţii de la Pfizer pentru noile întârzieri ce vor apărea săptămâna viitoare în livrarea de vaccinuri. Declaraţia a fost făcută vineri de un purtător de cuvânt al Executivului comunitar, potrivit Reuters.

“Vom solicita lămuriri din partea companiei”, a spus purtătorul de cuvânt într-o conferinţă de presă.

Anterior, însă, atât Pfizer cât şi Comisia Europeană au anunţat că nu vor mai fi întârzieri în cursul săptămânii următoare. Totul vine după ce, în cursul acestei săptămâni, Pfizer a redus la jumătate volumul de vaccinuri COVID-19 pe care le va livra unor state membre UE. România se află şi ea pe lista ţărilor afectate.

România, Polonia sau Cehia, printre statele afectate de decizia Pfizer
România a primit doar 50% din volumul programat pentru săptămâna aceasta, cealaltă jumătate urmând să fie alocată gradual până la finalul lui martie. Livrările vor reveni la normal începând de săptămâna viitoare, a declarat joi Andrei Baciu, secretar de stat la Ministerul Sănătăţii.

Polonia se confruntă cu probleme similare. Varşovia a primit luni doar 176.000 de doze, adică aproape jumătate din ceea ce aşteptau autorităţile. Guvernul Cehiei se pregăteşte pentru o reducere a livrărilor care să se întindă pe mai multe săptămâni. S-a decis încetinirea programului de vaccinare tocmai când a început să administreze şi doza de rapel.

Ce soluţii există la nivel european?
Deocamdată, Comisia Europeană a comandat 600 de milioane de doze din vaccinul împotriva coronavirusului dezvoltat de Pfizer şi BioNTech. Asta înseamnă un număr suficient pentru a vaccina două treimi din populaţia blocului comunitar pe baza unui regim de două doze, potrivit capital.ro.

Deşi UE a semnat acorduri de furnizare cu mai multe companii care urmează să îi furnizeze aproape două milioane de doze, doar vaccinurile Pfizer-BioNTech şi Moderna au fost aprobate până acum de Autoritatea europeană de reglementare din domeniul medicamentelor (EMA). 

EMA examinează în prezent documentaţia pentru vaccinul AstraZeneca/Oxford. O decizie privind acordarea Autorizaţiei de Comercializare Condiţionată (CMA) în UE ar putea fi luată la reuniunea din 29 ianuarie a Comitetului pentru produse medicamentoase de uz uman (CHMP).

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

pfzier
DorohoiNews.ro, 23-01-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi îndrăgostiți trec pe lângă o cofetărie.
Ea: Mmm... ce bine miroase!
El: Daca vrei, mai trecem o dată.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Casă bătrânească și teren în Dorohoi

Casă bătrânească și teren în Dorohoi
Proprietatea se afla in Dorohoi, cartier Trestiana, strada Ardeal si este compusa din casa bătrânească ...

Caut persoană pentru întreținere gazon

Caut persoană pentru întreținere gazon
Caut persoană pentru întreținere gazon! Tel: 0725810071

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor
Angajez muncitori calificați și necalificați în domeniul constructiilor, în special șef ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro