Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

saptamana luminata

Săptămâna Luminată este prima săptămână care urmează după praznicul Sfintelor Paști și se termină în duminica următoare numită Duminica Tomii (a Sfântului Apostol Toma).

Pentru creștinii ortodocși, Săptămâna Luminată este începutul unei perioade de sărbătoare, care se termină după cincizeci de zile de la Paști la Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile).

Săptămâna luminată stă sub semnul luminii și prima slujbă din această săptămâna începe prin cuvintele ''Veniți de luați lumină''. Hristos iese din mormânt învăluit în lumina cea sfântă a dumnezeirii Sale.

În primele secole ale creștinismului, în timpul Săptămânii Luminate, catehumenii (cei care se pregăteau să primească taina Botezului), care erau botezați în noaptea de Paști, purtau haine albe, simbol al bucuriei Învierii. În această săptămână, ei veneau în fiecare zi la Biserică, participând la Sfânta Liturghie și împărtășindu-se cu Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos. Pentru că primiseră Botezul, ei se numeau "luminați", iar săptămâna aceasta era socotită pentru ei "Săptămâna cea luminată".

În această perioadă, slujbele Biserici sunt deosebite de cele din restul anului. Toate cântările și citirile din aceasta perioadă a Săptămânii Luminate fac referire directă la Învierea din morți a Mântuitorului.

Chiar și slujba înmormântării celor care au adormit în timpul acestei săptămâni, indiferent pentru cine ar fi săvârșită (preot, călugăr sau credincios), este înlocuită de slujba Învierii. Se cântă la mort "Hristos a Înviat !".

O altă particularitate liturgică a acestei săptămâni o reprezintă zilele de miercuri și vineri, care sunt însemnate în calendar cu "harți". În aceste zile, în care în mod obișnuit este post se dezleagă la toate mâncărurile de dulce, pentru bucuria Sfintei Învieri.

Din Duminica Învierii Domnului, în Biserica Ortodoxă începe o nouă perioadă liturgică a anului bisericesc, numită perioada Penticostarului. Numele acestei perioade — una dintre cele trei mari diviziuni ale anului liturgic (alături de perioada Octoihului și de cea a Triodului) — vine de la cartea Penticostar, care se folosește în mod deosebit în cultul ortodox în perioada dintre Paște și Rusalii (50 de zile).

Aceasta perioadă se distinge prin luminozitate, prin frumusețe și prin bucurie a întregii creații, ceea ce se exprimă prin rânduieli cultice cu totul specifice ce se săvârșesc în Biserică. Totul pare învăluit în alb, totul este lumină, totul exprimă bucuria de a fi împreună cu Hristos în Biserica Sa. Și bisericile se înveșmântează în alb și veșmintele preoților. De aceea, aceasta perioadă a Penticostarului este perioada când se cântă în toate împrejurările ''Hristos a Înviat !'' și cântări de bucurie: ''Veniți să ne luminăm popoare! Veniți să ne bucurăm de Învierea lui Hristos !''

În tot acest timp, creștini ar trebui să se salute cu urarea ''Hristos a Înviat !'' și de la Înălțare, ''Hristos S-a Înălțat !'', urmată de răspunsul ''Adevărat a Înviat !'' și ''Adevărat S-a Înălțat !''. sursa: agerpres.ro

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani

PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

saptamana luminata
DorohoiNews.ro, 14-04-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Pacientul înainte de operație:
- Care sunt șansele?
- Domnule, am făcut operația asta deja de peste 30 de ori!
- Atunci pot să stau liniștit...
- Normal, odată și odată tot trebuie să reușească!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru ambalare. Vezi detalii!

Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru ambalare. Vezi detalii!
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru lucru pe instalație de preparare ...

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

„Atelier Alarme” Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!

„Atelier Alarme” Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!
„Atelier Alarme” Dorohoi angajează ajutor de electrician / electrician curenti slabi / tehnician ...

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar
Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și pizzar. Relații la telefon: 0747677372

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând casă și teren în Dorohoi, strada Ardeal

Vând casă și teren în Dorohoi, strada Ardeal
Proprietatea se afla in Dorohoi, cartier Trestiana, strada Ardeal si este compusa din casa bătrânească ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro