Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Fonduri europene_1

Instituţia Prefectului a găzduit în această dimineaţă o nouă întâlnire de lucru în vederea accesării fondurilor europene din programul de finanţare 2014-2020. Axată pe cooperarea transfrontalieră, discuţia a fost deschisă de prefectul Costică Macaleţi şi moderată de Marcela Şlusarciuc şi Adriana Nicula, director executiv, respectiv coordonator informare în cadrul Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Suceava. Reprezentanţi ai primăriilor din judeţ, ai instituţiilor publice şi  ai unor organizaţii nonguvernamentale au răspuns invitaţiei, participând la prezentările specialiştilor.

Tema abordată, „Realităţi şi perspective în cooperarea transfrontalieră”, a permis participanţilor să completeze un chestionar ce va conta în modul de derulare a noului exerciţiu financiar european pentru cooperare transfrontalieră. Astfel, posibilii beneficiari ai viitoarelor proiecte au fost invitaţi să-şi exprime aşteptările privind îmbunătăţirea procedurilor de evaluare şi implementare, să prioritizeze domeniile pe care se vor depune şi evalua noile proiecte şi chiar să schiţeze idei pentru acestea.

„Ne-am propus ca, abordând o  temă generală, să analizăm şi să structurăm nevoile şi aşteptările existente la nivelul administraţiei publice locale, al instituţiilor publice şi organizaţiilor neguvernamentale din judeţul Botoşani. Acestea se vor regăsi în grupurile ţintă ale programelor de cooperare transfrontalieră prevăzute a fi finanţate din fonduri ale Uniunii Europene în perioada de programare 2014-2020.”, sunt câteva din cuvintele adresate de prefectul judeţului în debutul evenimentului. 

Pentru acest an au fost programate două întâlniri pentru pregătirea Programului Operaţional Comun România – Ucraina – Republica Moldova, acestea fiind menite să apropie cât mai mult aşteptările şi nevoile populaţiei de obiectivele viitoarelor proiecte. 

DorohoiNews.ro

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Like”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.

 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Fonduri europene_1Fonduri europene_2Fonduri europene_3
DorohoiNews.ro, 27-01-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Două vești:
- Am o veste bună și una proastă.
- Zi-mi-o pe aia bună.
- Voi deveni tătic!
- Și cea proastă?
- Nevasta ta e însărcinată!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar
Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și pizzar. Relații la telefon: 0747677372

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Doresc un loc de muncă

Doresc un loc de muncă
Doresc un loc de muncă. Dețin permis de conducere cat B. Nr telefon 0724435363

Vând apartament 2 camere

Vând apartament 2 camere
Vând apartament Aleea Pinului, etaj 4, 2 camere decomandat, 33 mp izolat, termopane, acoperit, ...

Vând locuri de casă în Dorohoi

Vând locuri de casă în Dorohoi
Vand locuri de casa in Dorohoi str.Casin in suprafata de 900mp la pretul de 20euro/mp,1500mp la pretul ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro