Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

infiintare SRL-D

Tinerii primesc un ajutor de 10.000 de euro de la stat, dacă îşi vor înfiinţa un SRL - debutant, SRL-D, cum este el cunoscut pe piaţă. Procedura de înfiinţare a unei astfel de firme nu diferă cu mult de cea pe care o necesită înfiinţarea oricărei societăţi cu răspundere limitată, dar costurile sau taxele sunt zero.

În primul rând, pentru a înfiinţa un SRL-D trebuie să aveţi până în 35 de ani şi să nu mai fi avut nicio firmă până la momentul solicitării finanţării. Iar primul pas pe care trebuie să îl faceţi este să mergeţi la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul judeţului în care veţi avea sediul, pentru rezervarea numelui firmei. De obicei, această rezervare se obţine pe loc, însă, fiţi pregătiţi cu cel puţin zece variante de nume.

Următorul pas este completarea şi încheierea contractului de comodat şi a actului constitutiv, pe care, împreună cu rezervarea de nume, le veţi duce la orice bancă, pentru depunerea capitalului social. De aici veţi primi o chitanţă care atestă plata capitalului social. Cu această chitanţă, alături de celelalte acte şi de o copie după actul de proprietate al celui cu care aţi încheiat contractul de comodat, vă veţi întoarce din nou la Registrul Comerţului. Aici veţi completa formularele necesare dosarului de înfiinţare pe care le primiţi de la biroul de Informaţii al instituţiei.

Cu dosarul completat, vă veţi prezenta la ghişeul destinat depunerii sale. Teoretic, în a treia zi, dacă nu sunt probleme în dosar, actele oficiale ale firmei ar trebui să fie gata, iar Certificatul de Înregistrare va putea fi ridicat de la Registrul Comerţului. Odată obţinut, puteţi merge la orice magazin specializat pentru a vă realiza prima ştampilă.

Facilităţile înfiinţării unui SRL-D
- scutire de la taxa de înfiinţare la Registrul Comerţului
- scutire de la taxa de publicare în Monitor
- scutire de la plata CAS-ului
- credite garantate de FNG, până la 80.000 de euro

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani

PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

infiintare SRL-D
DorohoiNews.ro, 20-02-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Pacientul înainte de operație:
- Care sunt șansele?
- Domnule, am făcut operația asta deja de peste 30 de ori!
- Atunci pot să stau liniștit...
- Normal, odată și odată tot trebuie să reușească!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru ambalare. Vezi detalii!

Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru ambalare. Vezi detalii!
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru lucru pe instalație de preparare ...

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

„Atelier Alarme” Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!

„Atelier Alarme” Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!
„Atelier Alarme” Dorohoi angajează ajutor de electrician / electrician curenti slabi / tehnician ...

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar
Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și pizzar. Relații la telefon: 0747677372

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând casă și teren în Dorohoi, strada Ardeal

Vând casă și teren în Dorohoi, strada Ardeal
Proprietatea se afla in Dorohoi, cartier Trestiana, strada Ardeal si este compusa din casa bătrânească ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro