Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

razie

Poliţiştii Poliţiei municipiului Dorohoi, împreună cu cei din cadrul Secţiilor de Poliţie Rurală nr. 5 şi 6 au desfăşurat joi 21 decembrie, o acţiune pe raza de competenţă pentru prevenirea şi combaterea faptelor care afectează ordinea şi siguranţa publică, viaţa şi integritatea persoanei şi a bunurilor, a regulilor generale de comerţ.

Cu ocazia acţiunii au fost legitimate 73 de persoane şi au fost controlate 64 de autovehicule, fiind aplicate 43 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 4.000 de lei.

În aceeași zi, poliţiştii Serviciului de Investigaţii a Criminalităţii Economice au desfăşurat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale pe raza întregului judeţ.

Cu ocazia acţiunii au fost verificaţi 16 agenţi economici şi au fost aplicate 13 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 38.000 de lei, fiind totodată dispusă confiscarea de bunuri şi numerar în valoare de peste 3.700 de lei.

Totodată, au fost constatate 7 infracţiuni de punere în circulaţie de produse contrafăcute, fiind indisponibilizate în vederea confiscării peste 95 de articole de îmbrăcăminte în valoare de peste 4.000 de lei.

Exemplu:
În urma verificărilor efectuate la punctul de lucru al unei întreprinderi individuale din orașul Darabani au fost identificate şi ridicate un număr de 39 poduse îmbrăcăminte, inscripţionate cu mărci similare cu cele înregistrate, care prezentau indicii că sunt contrafăcute şi pentru care reprezentantul legal al societăţii nu a putut prezenta documente care să ateste originalitatea acestora. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor punerea în circulaţie fără drept de produse similare cu cele care poartă o marcă înregistrată şi care prejudiciază titularii de drepturi, articolele de îmbrăcăminte identificate, în valoare de aproximativ 2.824 de lei, fiind indisponibilizate în vederea confiscării.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

razie
DorohoiNews.ro, 22-12-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi îndrăgostiți trec pe lângă o cofetărie.
Ea: Mmm... ce bine miroase!
El: Daca vrei, mai trecem o dată.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vand apartament, str. Grigore Ghica, 2 camere 48 m2, sc B, ( la mijloc, călduros), ultimul etaj. Boxa. ...

Caut persoană pentru tuns gazon

Caut persoană pentru tuns gazon
Caut om să tundă un gazon. Tel: 0725810071

Casă bătrânească și teren în Dorohoi

Casă bătrânească și teren în Dorohoi
Proprietatea se afla in Dorohoi, cartier Trestiana, strada Ardeal si este compusa din casa bătrânească ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro