Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au emis sâmbătă 21 octombrie, ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 35 de ani, din comuna Gorbănești, bănuit de comiterea infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.
În urma probatoriului administrat de către polițiști s-a stabilit faptul că acesta, în timp ce se deplasa pe Calea Națională, din municipiul Botoșani, a acroșat un autoturism care era parcat pe marginea părții carosabile. Întrucât tânărul nu se exprima coerent, proprietarul autoturismului respectiv a solicitat intervenția polițiștilor. La sosirea forțelor de ordine, tânărul, de 35 de ani, a încercat să părăsească locul respectiv, însă a fost prins și imobilizat. Ulterior, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, valoarea rezultată fiind de 1,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Mai mult decât atât, acesta avea exercitarea dreptului de a conduce autoturisme, suspendată, din anul 2022.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor menționate mai sus.
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.