Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi au emis vineri 20 octombrie, orodonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui tânăr, de 34 de ani, din municipiul Dorohoi, bănuit de comiterea infracțiunii de furt.
Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 9 octombrie a.c., în timp ce se deplasa pe Bulevardul Victoriei, din municipiul Dorohoi, ar fi sustras din interiorul unui autoturism, a cărei portieră era neasigurată, un telefon mobil, creând un prejudiciu de aproximativ 700 de lei.
La data de 20 octombrie a.c., polițiștii au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară la imobile aparțind sau folosite de acesta, prilej cu care au fost identificate și ridicate bunuri care prezintă interes în cauză.
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt.
Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale- Biroul Supravegheri Judiciare și a polițiștilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Un tip, mort de beat, stă pe trotuar în faţa unui bar. Un străin vrea să îl ridice. Insul îi zice:
- Hei! Ştii tu cine sunt eu?
- Nu! Cine?
- Isus Hristos!
Străinul nu-l crede, însă insul ţine morţiş să i-o dovedească.
- Vino cu mine!, îi spune insul, intrând în bar, cu străinul după el.
Barmanul îl vede pe beţiv şi zice supărat:
- Isuse! Iar eşti aici...
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.