Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

DSC_0993

Săptămâna care tocmai s-a încheiat a fost pentru Grădiniţa Nr. 8 Dorohoi una dedicată Educaţiei Globale, având ca motto:” Într-o lume dinamică succesul este dat de gradul tău de mobilitate”.

S-au derulat activităţi menite să implice toţi copiii din grădiniţă, cadrele didactice, părinţii şi care să răspunda intereselor şi preocupărilor diverse ale copiilor prescolari/elevilor, să pună în valoare talentele şi capacitătile acestora in diferite domenii, şi să stimuleze participarea lor la acţiuni variate, în contexte nonformale :întâlniri cu agentul de circulaţie rutieră şi cu medicul nutritionist, activităţi în parteneriat cu elevii clasei a-IV-a Şcoala Gimnazială SpiruHaret şi activităţi de ecologizare.    
   
Şi pentru că şi cei mici şi cei mari s-au acomodat deja cu grădiniţa iar toamna se pregăteşte să-şi facă ieşirea de pe scena acestui an, ne-am gândit să marcăm evenimentele cu o mica sărbătoare dedicată acestui anotimp.

Sărbătoarea toamnei a fost însă mai mult decât o simplă serbare de grădiniţă, a reprezentat finalizarea Săptămânii Educaţiei Globale în unitateanoastră şi evaluarea cunoştinţelor însuşite de copii urmare a parcurgerii proiectului Toamna, proiect prin care ei au aflat multe lucruri noi, au învăţat să iubească acest anotimp pentru frumuseţea şi bogăţia lui.

Prin cântece, poezii, dansuri adecvate şi într-un decor specific anotimpului, copiii au urcat pe scenă pentru a-si lua rămas bun de la Zâna Toamnei.

Programul  a fost precedat de activităţi practice realizate de copii împreună cu părinţii în sălile de grupă, cu tema: „Părinţi şi copii, împreună la grădiniţă!” (pentru Dorohoi News coordonator structură, Prof. Camelia Ursea Baciu)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

DSC_0993DSC_0983DSC01948_1DSC01971_1DSC01982_1DSC01984_1DSC01993_1DSC02001_1DSC02017_1DSC02026_1DSC02030_1DSC02036_1DSC03967DSC03994DSC04362DSC04371DSCF8219DSCF8225PB161505PB161516
DorohoiNews.ro, 18-11-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Discuție în familie:
- Te rog să nu caști când vorbesc cu tine! zice soția furioasă.
- Dar nu casc, încerc și eu să spun ceva...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Optică Medicală Dorohoi angajează consilieră vânzări

Optică Medicală Dorohoi angajează consilieră vânzări
Ne mărim echipa! Grande Optique Dorohoi angajează consilieră vânzări (fete). Beneficii oferite: - ...

Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar

Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar
Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar. Relații la telefon: 0747677372

SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale

SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale
SC SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale. Cerințe: - ...

SC din Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!

SC din Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!
Societate comercială din Dorohoi angajează laborant, inginer pentru construcții, mecanic utilaj și ...

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând teren în Dorohoi

Vând teren în Dorohoi
Vind 2100 mp pe str Lt. Andrei. Pe teren se afla o casa deplorabila. Toate utilitatile, intabulari la ...

Vând casă + teren în Dorohoi, Trestiana

Vând casă + teren în Dorohoi, Trestiana
Proprietatea se afla in Dorohoi, cartier Trestiana, strada Ardeal si este compusa din casa bătrânească ...

Angajez administrator pentru Restaurant

Angajez administrator pentru Restaurant
Angajez administrator pentru Restaurant. Tel. 0748993952

Vând locuri de casă în Pascari

Vând locuri de casă în Pascari
Vând locuri de casă în Pascari. Tel. 0748993952

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro