Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Seminarului Teologic Sf. Ioan Iacob Dorohoi

Anul 2013 a fost proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române „Anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena”, la împlinirea a 1.700 de ani de la Edictul de libertate religioasă de la Milano (313). Pentru că pe  21 mai Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena, Seminarului Teologic „Sf. Ioan Iacob” Dorohoi a fost gazda unei activităţi în parteneriat cu Liceul Tehnologic Special „Ion Pillat” Dorohoi.La aceasta au participat elevi din ambele instituţii de învăţământ dorohoian, activitate derulată în paraclisul Seminarului în care se desfășoară programul liturgic zilnic.
    
Educaţia religioasă trebuie desfăşurată nu numai în cadrul orelor de religie, ci noi toţi trebuie să contribuim la educarea, cultivarea conştiinţei binelui şi răului, să îi ajutăm pe elevii noştri să distingă fapta bună de fapta rea şi astfel copilul să devină conştient că are de respectat nişte norme morale şi îndatoriri faţă de semenii săi. 
   
Întâlnirea a debutat cu un cuvânt de bun venit adresat elevilor de la LTS „Ion Pillat” de către Pr. Prof. Ionuţ Crețu și Pr. Prof. Teodor Cătălin Budacă urmat de oficierea unei slujbe religioase la care au participat atât elevii seminarişti, cât şi elevii invitaţi. După slujbă, elevii au vizitat Seminarul, dăruindu-li-se fiecăruia câte o iconiţă şi un calendar.
    
Elevii Liceului Tehnologic Special „Ion Pillat”, coordonaţi de prof. Laurențiu Apetria, maistru inst. Constantin Diaconescu, pedagog şcolar Dan Bostan şi Niculina Bucataru au participat la o lecţie de religie „în direct”, participând la o slujbă religioasă dar şi la o lecţie de istorie creştină prezentată de una dintre elevele Seminarului Teologic. 
  
Obiectivele acestei activităţi au fost cunoaşterea învăţăturilor Bisericii  şi formarea virtuţilor creştine, cunoaşterea sărbătorilor creştine de peste an, formarea conduitei şi conştiinţei elevilor în spiritul respectului faţă de un mod de viaţă sănătos, creştin.
 
Iubirea de aproapele, ajutorul reciproc, milostenia, bunătatea, blândeţea, recunoştinţa, cinstea, dreptatea sunt însuşiri pe care elevul le dobândeşte în colectivitate, de aceea noi, cadrele didactice suntem datoare să le cultivăm pentru o lume mai bună.
  
Implicarea elevilor în derularea unui amplu proiect pe teme religioase din care face parte și această activitate va conduce la conştientizarea faptului că sărbătorile şi  tradiţiile trebuie păstrate şi transmise mai departe.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Seminarului Teologic Sf. Ioan Iacob DorohoiSeminarului Teologic Sf. Ioan Iacob Dorohoi (2)Seminarului Teologic Sf. Ioan Iacob Dorohoi (3)Seminarului Teologic Sf. Ioan Iacob Dorohoi (4)Seminarului Teologic Sf. Ioan Iacob Dorohoi (5)Seminarului Teologic Sf. Ioan Iacob Dorohoi (6)
DorohoiNews.ro, 21-05-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi îndrăgostiți trec pe lângă o cofetărie.
Ea: Mmm... ce bine miroase!
El: Daca vrei, mai trecem o dată.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Casă bătrânească și teren în Dorohoi

Casă bătrânească și teren în Dorohoi
Proprietatea se afla in Dorohoi, cartier Trestiana, strada Ardeal si este compusa din casa bătrânească ...

Caut persoană pentru întreținere gazon

Caut persoană pentru întreținere gazon
Caut persoană pentru întreținere gazon! Tel: 0725810071

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor
Angajez muncitori calificați și necalificați în domeniul constructiilor, în special șef ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro