Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Scoala Gimnaziala nr.1 Varful Campului

Sărbătorile de iarnă sunt cele mai iubite şi mult aşteptate sărbători de peste an, nu numai de copii, ci, şi de întreaga suflare. Ca şi în ceilalţi ani, spiritul sărbătorilor de iarnă trezeşte în sufletele oamenilor bunătatea, bucuria, blândeţea, dragostea frăţească, mila şi iertarea. Acum, mai mult ca oricând, suntem mai darnici, ne gândim la cei nevoiaşi, oferindu-le un mic dar, un zâmbet, un colind, o clipă de bucurie.
   
Copiii aşteaptă cu nerăbdare Sărbătoarea Naşterii Domnului, emoţia darurilor primite de la Moş Crăciun, dar şi de la cei dragi lor, frumuseţea colindelor. Colindul este cea mai de preţ zestre spirituală pe care am primit-o în dar de la moşii şi strămoşii noştri, şi de aceea suntem datori să o transmitem mai departe copiilor noştri. El este sfânt, pentru că transmite un mesaj ceresc. Colindele ne apropie mai mult unii de alţii, ne fac mai buni, mai iubitori, mai iertători şi mai credincioşi.
   
Crăciunul este sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, timp al bucuriilor, al păcii şi al liniştii sufleteşti. Este perioada când primim şi oferim multă iubire şi căldură sufletească. Cu această ocazie preşcolarii şi elevii Şcolii Gimnaziale Nr. 1 Vârful Câmpului au susţinut frumoase programe artistice.
   
Preşcolarii de la Grădiniţa cu P.N. nr.1 sub îndrumarea prof. Grosu Luminiţa au prezentat sceneta: „Într-o seară de Crăciun”, colinde, pluguşor, sorcova şi un frumos dans „Crăciunei şi Crăciuniţe” pe melodia colindului de Crăciun: „Jingle Bells”.
   
Şi la Centrul de Documentare şi Informare s-au desfăşurat activităţi de lectură, realizarea unor obiecte de Crăciun, felicitări, scrisori adresate Moşului Crăciun, cărticele, sub îndrumarea prof. Petcu Felicia, Toma Aurelia, Grosu Luminiţa.
   
Publicul prezent a fost încântat şi de programul susţinut de clasa pregătitoare, clasele I-VIII, coordonaţi de prof. Ciornei Liliana, Tureac Ştefan, Honceriu Gheorghe, Dumitrescu Raluca, Petcu Felicia, Costîn Liliana şi Toma Aurelia, constând în: poezii, scenete, colinde, şezătoare, jocul caprei, urături şi sorcova.
   
Doamna prof. Costîn Iuliana-Liliana a pregătit un grup vocal instrumental cu elevii claselor V-VIII cu care a susţinut spectacole de colinde: „Deschide uşa creştine” (chitară şi voce); „Pe strada din Viflaem” (chitară, voce, tamburină, tobă); „Astăzi s-a născut Hristos” (chitări, fluiere şi voce); „Creştini, Crăciunul a sosit” (chitară şi voce); „Domn, Domn să-nălţăm” (chitări, fluiere şi voce); „Îngerii din rai” (chitări, tamburină şi voce); „Colindiţa” (chitări şi voce) şi „La mulţi ani”, atât în incinta Şcolii Gimnaziale nr.1 Vârful Câmpului, cât şi la Băiceni (miercuri, 18 decembrie 2013), şi la Prăjeni (joi, 19 decembrie 2013).
   
La toate activităţile au participat directorul şcolii, prof. Iuliana Sofronie, secretara şcolii, Huţu Mariana, prof. Dănuţ Huţu, administratorul financiar, Apetrea Corina şi părinţii preşcolarilor şi elevilor.
   
Conducerea Şcolii Gimnaziale nr.1 Vârful Câmpului, alături de cadrele didactice vă urează: „Un Crăciun Fericit şi multă bucurie în suflete!” (Grosu Luminiţa)



DorohoiNews.ro

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Like”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Scoala Gimnaziala nr.1 Varful CampuluiScoala Gimnaziala nr.1 Varful Campului (2)Scoala Gimnaziala nr.1 Varful Campului (3)Scoala Gimnaziala nr.1 Varful Campului (4)Scoala Gimnaziala nr.1 Varful Campului (5)Scoala Gimnaziala nr.1 Varful Campului (6)Scoala Gimnaziala nr.1 Varful Campului (7)Scoala Gimnaziala nr.1 Varful Campului (8)Scoala Gimnaziala nr.1 Varful Campului (9)Scoala Gimnaziala nr.1 Varful Campului (10)Scoala Gimnaziala nr.1 Varful Campului (11)
DorohoiNews.ro, 28-12-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi îndrăgostiți trec pe lângă o cofetărie.
Ea: Mmm... ce bine miroase!
El: Daca vrei, mai trecem o dată.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar
Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și pizzar. Relații la telefon: 0747677372

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vand apartament, str. Grigore Ghica, 2 camere 48 m2, sc B, ( la mijloc, călduros), ultimul etaj. Boxa. ...

Caut persoană pentru tuns gazon

Caut persoană pentru tuns gazon
Caut om să tundă un gazon. Tel: 0725810071

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro