Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Incheierea anului scoalar la Dorohoi_26

După un an școlar în care elevii au demonstrat că sunt harnici și sârguincioși, a sosit momentul ca toată munca lor să fie încununată într-un frumos eveniment organizat de direcțiunile unitățiilor de învățământ din Dorohoi, cât și cadrele didactice care au călăuzit pașii acestor elevi pe parcursul întregului an.

În aceasta zi încărcată de emoție, senatorul Doina Elena Federovici împreună cu inspectorul școlar Paula Gavriluţă, au fost prezente, la Dorohoi, la Școala Gimnazială „Spiru Haret”, Colegiul Naţional „Grigore Ghica” și Şcoala Gimnazială „Al.I. Cuza”, unde alături de profesor, învățători, diriginți și educatori au reușit ca momentul premierii elevilor ce au obținut cele mai bune rezultate la învățătură și purtare, să fie unul extrem de special, acordându-le acestora premii bine meritate și oferind părinților prezenți un prilej de a se simți mândri de copiii lor.

„Ne mândrim cu ei și ne dorim ca în anii ce vor urma să reușim să-i facem să înflorească cât mai frumos, să le sădim în suflete sentimente nobile, dar mai ales să-i călăuzim cu dragoste și răbdare.”, a fost mesajul senatorului, Doina Elena Federovici.

De la mic la mare, în straie de sărbătoare elevi talentați și merituoși au primit laude pentru rodul muncii lor și au fost apreciați deopotrivă și pentru modul frumos în care au reușit să evolueze.


Autor: DorohoiNews.ro

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Incheierea anului scoalar la Dorohoi_26Incheierea anului scoalar la Dorohoi_1Incheierea anului scoalar la Dorohoi_2Incheierea anului scoalar la Dorohoi_3Incheierea anului scoalar la Dorohoi_4Incheierea anului scoalar la Dorohoi_5Incheierea anului scoalar la Dorohoi_6Incheierea anului scoalar la Dorohoi_7Incheierea anului scoalar la Dorohoi_8Incheierea anului scoalar la Dorohoi_9Incheierea anului scoalar la Dorohoi_10Incheierea anului scoalar la Dorohoi_11Incheierea anului scoalar la Dorohoi_12Incheierea anului scoalar la Dorohoi_13Incheierea anului scoalar la Dorohoi_14Incheierea anului scoalar la Dorohoi_15Incheierea anului scoalar la Dorohoi_16Incheierea anului scoalar la Dorohoi_17Incheierea anului scoalar la Dorohoi_18Incheierea anului scoalar la Dorohoi_19Incheierea anului scoalar la Dorohoi_20Incheierea anului scoalar la Dorohoi_21Incheierea anului scoalar la Dorohoi_22Incheierea anului scoalar la Dorohoi_23Incheierea anului scoalar la Dorohoi_24Incheierea anului scoalar la Dorohoi_25Incheierea anului scoalar la Dorohoi_27Incheierea anului scoalar la Dorohoi_28Incheierea anului scoalar la Dorohoi_29Incheierea anului scoalar la Dorohoi_30Incheierea anului scoalar la Dorohoi_31Incheierea anului scoalar la Dorohoi_32Incheierea anului scoalar la Dorohoi_33Incheierea anului scoalar la Dorohoi_34Incheierea anului scoalar la Dorohoi_35Incheierea anului scoalar la Dorohoi_36Incheierea anului scoalar la Dorohoi_37Incheierea anului scoalar la Dorohoi_38Incheierea anului scoalar la Dorohoi_39Incheierea anului scoalar la Dorohoi_40Incheierea anului scoalar la Dorohoi_41Incheierea anului scoalar la Dorohoi_42Incheierea anului scoalar la Dorohoi_43Incheierea anului scoalar la Dorohoi_44Incheierea anului scoalar la Dorohoi_45Incheierea anului scoalar la Dorohoi_46Incheierea anului scoalar la Dorohoi_47Incheierea anului scoalar la Dorohoi_48Incheierea anului scoalar la Dorohoi_49Incheierea anului scoalar la Dorohoi_50Incheierea anului scoalar la Dorohoi_51Incheierea anului scoalar la Dorohoi_52Incheierea anului scoalar la Dorohoi_53Incheierea anului scoalar la Dorohoi_54Incheierea anului scoalar la Dorohoi_55Incheierea anului scoalar la Dorohoi_56Incheierea anului scoalar la Dorohoi_57Incheierea anului scoalar la Dorohoi_58Incheierea anului scoalar la Dorohoi_59Incheierea anului scoalar la Dorohoi_60
DorohoiNews.ro, 20-06-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Două vești:
- Am o veste bună și una proastă.
- Zi-mi-o pe aia bună.
- Voi deveni tătic!
- Și cea proastă?
- Nevasta ta e însărcinată!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar
Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și pizzar. Relații la telefon: 0747677372

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând apartament cu 2 camere, ultracentral, lângă Piața Centrală

Vând apartament cu 2 camere, ultracentral, lângă Piața Centrală
Caracteristici: - Suprafață generoasă: 54 mp; - 2 camere spațioase și luminoase; - Etajul 4, bloc ...

Vânzări terenuri

Vânzări terenuri
Vând teren în Dealu Mare, la 2km de orașul municipiu Dorohoi, teren arabil întabulat ...

Teren de vânzare 1000 mp

Teren de vânzare 1000 mp
Ofer spre vânzare teren în suprafață de 1000 mp pe strada Mihail Sadoveanu, foarte aproape ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro