Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

semnare protocol

Protocolul privind termenele de plată a drepturilor salariale personalului din învăţământ a fost semnat, miercuri, de reprezentanţii Prefecturii, ai Primăriei Botoşani, Inspectoratului Şcolar Judeţean şi ai Direcţiei de Finanţe. Acesta urmează să fie prezentat, miercuri, la ora 14,30, în aula Colegiului Naţional “A.T.Laurian”, tuturor cadrelor didactice. Profesorii vor decide dacă sunt de acord cu acest protocol sau nu şi dacă vor continua sau nu cu formele de protest. Reamintim că sindicatele au propus semnarea unui protocol care să cuprinde termene exacte privind plata drepturilor salariale ale cadrelor didactice, scrie botosaninews.

Iată ce prevede protocolul:


- până pe 18 martie, Primăria municipiului Botoşani, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Botoşani, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Botoşani vor asigura pentru fiecare instituţie de învăţământ din municipiul Botoşani fondurile băneşti necesare pentru ca fiecare salariat să poată beneficia de un avant pentru luna februarie 2011 în cuantum net de 500 de lei.

- până pe 8 aprilie, Primăria municipiului Botoşani, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Botoşani, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Botoşani vor asigura pentru fiecare unitate de învăţământ din municipiul Botoşani fondurile băneşti necesare pentru ca fiecare salariat să poată beneficia integral de diferenţa drepturilor salariale cuvenite pentru luna februarie 2011 conform legislaţiei în vigoare şi a sentinţelor judecătoreşti definitive şi executorii.

- până pe 15 aprilie, Primăria municipiului Botoşani, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Botoşani, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Botoşani vor asigura pentru fiecare instituţie de învăţământ din municipiul Botoşani fondurile băneşti necesare pentru ca fiecare salariat să poată beneficia integral de drepturile salariale pentru luna martie 2011 conform legislaţiei în vigoare şi a sentinţelor judecătoreşti definitive şi executorii.

- până la 6 mai 2011, toate părţile vor efectua toate demersurile necesare pe lângă Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi Ministerul Administraţiei şi Internelor, în vederea asigurării fondului de salarii pentru trimestrul II şi anul 2011 în general.

- În condiţiile respectării de către toate celelalte părţi a obligaţiilor şi termenelor convenite în prezentul protocol, reprezentanţii organizaţiilor sindicale semnatare se obligă să efectueze demersurile necesare faţă de liderii şi membrii de sindicat în vederea suspendării acţiunilor de protest. (DorohoiNews.ro)
 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

semnare protocol
DorohoiNews.ro, 16-03-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

16.03.2011 la 21:13

Sunt sigur ca acum cand li se ofera profesorilor 500 RON, vor inceta protestele.Romanul s-a obisnuit sa se multumeasca cu putin insa niciodata nu vom progresa in felul acesta. Daca e greva, sa fie greva peste tot. Sau daca nu, cei care nu protesteaza sa NU primeasca nimic pentru ca nu au dreptul.

16.03.2011 la 20:20

Bun si , care-i treaba se fac maine ore sau nu ? :D

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Dați-mi și mie două pahare cu vin!
Fata de la bar întreabă:
- La 2 lei?
- Nu... uitându-se către prietenul său... La doi bețivani!!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Închiriez apartament cu o cameră

Închiriez apartament cu o cameră
Închiriez apartament cu o cameră, situat în municipiul Dorohoi, bulevardul Victoriei, nr. ...

Nu te vom uita niciodată, tăticule scump!

Nu te vom uita niciodată, tăticule scump!
Cu adâncă durere în suflete, vă anunțăm că cel ce a fost soț, tată, bunic și străbunic, ...

Nu te vom uita niciodată!

Nu te vom uita niciodată!
Familia îndurerată anunță cu tristețe trecerea la cele veșnice a dragului nostru tată și ...

Tichet de masă găsit

Tichet de masă găsit
A fost gasit un tichet de masa la benzinaria de langa Biserica Învierea Domnului (preot Adam). ...

SC ABO FOREST WOOD SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC ABO FOREST WOOD SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC ABO FOREST WOOD SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul „Depozit material ...

Vând teren

Vând teren
Vand teren loc de casa intravilan Pascari terenul dispune de toate utilitatile pret avatajos.Relati la ...

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vând apartament 2 camere, 48 mp, str. GRIGORE GHICA -în fața liceului-, scara din mijloc. ...

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul CONSTRUCȚII și SERVICII FUNERARE

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul CONSTRUCȚII și SERVICII FUNERARE
SC BENCHEA AGROFERM SRL angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul CONSTRUCȚII ...

Caut loc de muncă!

Caut loc de muncă!
Bună ziua! Caut loc de muncă, orice domeniu! Permis categoria B,C. Am experiență pe 3,5 tone tur ...

Vând garsonieră la bazar, fața la soare

Vând garsonieră la bazar, fața la soare
Vand garsoniera pe strada Zadurovici, nr. 2, etaj III, ap.40, cu fata spre bazar, Garsoniera nua are ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro