Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Revista Al Vlahuta

Ca să-l înţelegi pe triumfător trebuie să fii tu însuţi în luptă! Este deviza elevilor de la Gr. Şc. Al Vlahuţă Şendriceni, care, săptămâna acesta, au început să culeagă roadele muncii în echipă. Astfel, revista şcolii, FRÂNGURELE, a ocupat locul I la faza judeţeană a concursului TINERE CONDEIE ŞI REVISTE ŞCOLARE-LICEU, calificându-se la faza naţională, obţinând punctajul maxim (120 de puncte).
   
La realizarea revistei, care pentru noi este o carte de vizită, am contribuit cu toţii (directori, profesori, elevi), ne-am mobilizat în diverse activităţi extraşcolare şi parteneriate şcolare care s-au reflectat în diverse articole din revista noastă. Colectivul de redacţie al revistei format din: profesoarele Grădinariu Violeta, Irimia Corina-Elena, inginerii: Nistor Marius, Bejinaru Romeo-Mihai şi elevii: Ignat Ionela (cl. a VI-a), Barbălată Ovidiu (cl. a VII-a A), Vizeteu Oana (cl. a XI-a J), Poraicu Mădălina (cl. a XII-a A) s-a îngrijit conştiincios şi responsabil de punerea în pagină a acestei lumini de la Şendriceni.
   
Revista este postată pe site-ul şcolii www.gsvlahuta.ro şi are un număr mare de vizualizări. Nu putem să-i uităm pe cititorii noştri interesaţi cărora le mulţumim.
   
La acelaşi concurs, eleva Gioacaş Raluca de la structura Şcoala cu cl. I-VIII. Nr.1 Şendriceni a ocupat locul 6 (menţiunea a III-a), la secţiunea Poezie-gimnaziu. Stând de vorbă cu această elevă, mi-a declarat: „Pasiunea pentru poezie mi-a insuflat-o locurile deosebit de frumoase ale Şendricenilor. Fiecare fir de iarbă, fiecare copac, fiecare fiinţă de aici sunt pline de farmec şi te provoacă să simţi frumosul şi să-l exprimi în dulcea limbă română. Cred că cel mai mare respect adus limbii române este să o cultivi, înţelegându-i sensurile”. (DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani

PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Revista Al VlahutaFrangurele anul XII nr 18 - C1Frangurele anul XII nr 18 - C4Frangurele anul XIII nr 19 - C4Frangurele anul XIII nr 19 - C1
DorohoiNews.ro, 20-05-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

20.05.2011 la 17:18

Felicitari !!!!

20.05.2011 la 10:12

Merita sa ia locul I deoarece in aceasta revista au contribuit foarte multi elevi si profesori straduindu-se sa iasa ce este mai bun din aceasta unitate de invatamant

20.05.2011 la 10:10

bravo lor sunt mandru de eiii...............

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Pacientul înainte de operație:
- Care sunt șansele?
- Domnule, am făcut operația asta deja de peste 30 de ori!
- Atunci pot să stau liniștit...
- Normal, odată și odată tot trebuie să reușească!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru ambalare. Vezi detalii!

Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru ambalare. Vezi detalii!
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru lucru pe instalație de preparare ...

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

„Atelier Alarme” Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!

„Atelier Alarme” Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!
„Atelier Alarme” Dorohoi angajează ajutor de electrician / electrician curenti slabi / tehnician ...

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar
Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și pizzar. Relații la telefon: 0747677372

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin
SC SABCO-S SRL din Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin. Detalii la telefon 0745182610 ...

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare
SC SABCO-S SRL din Dorohoi scoate pentru angajare un post de operator facturare. Detalii la telefon: ...

Vând casă și teren în Dorohoi, strada Ardeal

Vând casă și teren în Dorohoi, strada Ardeal
Proprietatea se afla in Dorohoi, cartier Trestiana, strada Ardeal si este compusa din casa bătrânească ...

Vând apartament cu 2 camere, ultracentral, lângă Piața Centrală

Vând apartament cu 2 camere, ultracentral, lângă Piața Centrală
Caracteristici: - Suprafață generoasă: 54 mp; - 2 camere spațioase și luminoase; - Etajul 4, bloc ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro