Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Ana Maria Gîbu

ANAMARIA GÎBU face parte din categoria oamenilor în cazul cărora te întrebi când și cum reușesc să facă atâtea lucruri și din cea a elevilor care ar putea să scoată din anonimat și o școală dintr-un sat cu 300 de locuitori. Șederea ei, timp de patru ani, la Colegiul Național „Grigore Ghica” s-a concretizat într-o activitate școlară și extrașcolară absolut remarcabilă, care nu doar că merită, dar trebuie cunoscută, în primul rând de concitadinii ei.

A intrat în liceu ca autoare deja de cărți publicate și acum, când se află în plin bacalaureat, este scriitoare consacrată, cu 9 (nouă!) volume de autor (poezii, proză scurtă și un roman), prezentă în 20 de antologii, colaboratoare la 25 de reviste românești și străine, participantă la simpozioane și conferințe, majoritatea internaționale, membră a mai multor cenacluri literare (printre care și cenaclul literar „Editor” din Dorohoi). Între timp (care timp??), s-a implicat în mai multe activități de voluntariat și, să nu uităm, are o voce care i-ar putea asigura o foarte frumoasă intrare în lumea muzicală și cântă la chitară. Iar în august 2015 a participat la tabăra de scriere creativă „Alfa”, organizată la Ipotești, avându-l ca trainer pe valorosul și cunoscutul scriitor Dan Lungu.

Ca recunoaștere majoră a tuturor realizărilor sale literare, pe 3 iunie 2016 acest copil din Dorohoi a devenit membru al Uniunii Scriitorilor Europeni din Moldova.

CV-ul literar al Anei Gîbu este mult prea vast pentru a putea fi cuprins într-un articol. De aceea, enumerăm doar realizările din 2016, cu specificarea că anul este abia la jumătate, iar pentru Ana a fost ultima clasă de liceu, cu tot ceea ce implică aceasta.

Așadar:
- Trofeul Concursului internațional de creație literară și artă plastică „Nicoară”, Botoșani
- laureată a Concursului Național „Tinere condeie”, faza națională, secțiunea poezie, cu participare la tabăra națională de creație din august 2016
- Premiul și medalia „Teiul de Argint” pentru secțiunea literatură, Botoșani
- Premiul I la Concursul național „Echos Francophones”, Iași, poezie în limba franceză
- Mențiune specială la Concursul „Premio Letterario Internazionale Corona”, Italia
- Mențiune la Concursul național „Echos francophones”, Iași, proză
- Mențiune la Concursul Național „Cezar Petrescu”, Bușteni
- Mențiune la Concursul Național „Tinere condeie”, etapa județeană, secțiunea proză
- Premiul II la Olimpiada de Lectură ca Abilitate de Viață (OLAV), faza județeană
- Mențiune la Olimpiada de Limba și literatura română, etapa județeană

Unele dintre cele mai importante premii din ceilalți ani de liceu sunt:
- Trofeul Concursului Național de Creație Literară pentru Elevi și Studenți „Vasile Voiculescu – arc de suflet peste timp” și Premiul Fundației Academice „Vasile Voiculescu”, Buzău, 2012
- Premiul Presei la Concursul internațional de poezie „Starpress”, Montreal, 2012
- Premiul și Trofeul de excelență la Simpozionul Internațional „Universul Științelor”, povestire SF, Iași, 2013
- Premiul I la categoria adolescenți, la Concursul internațional de poezie „Limba noastră cea română”, București, Montreal, 2013
- Trofeul Festivalului Național de Poezie și Proză „Mihai Eminescu”, Ipotești, 2014
- Premiul I cu Trofeu, secțiunea traduceri, la Festivalul internațional de poezie „Renata Verejanu”, Chișinău, 2015
- Diplomă de excelență la Concursul internațional „Art/Life”, secțiunea poezie, Japonia, 2015
Quod erat demonstrandum!

Și aceasta este doar o selecție, premiile sunt mult mai multe.

Cât despre parcursul strict școlar al Anei, acesta a fost unul de premiantă, cu participări și rezultate permanente la etapele județene ale olimpiadele școlare și cu participare, în 2015, la etapa națională a Olimpiadei de Lectură ca Abilitate de Viață (OLAV).

Revenind la ideea de la care a pornit articolul, v-ați putut convinge de faptul că există, în orașul nostru, o tânără care, până la aproape 19 ani, a realizat cât cei mai mulți muritori nu reușesc să realizeze într-o viață. Și merită această tânără toată aprecierea și tot respectul nostru.

Felicitări, Ana, și zbor frumos și înalt! Succes mult la bacalaureat și la admitere!

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani

PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Ana Maria GîbuAna Maria Gîbu (2)Ana Maria Gîbu (3)
DorohoiNews.ro, 02-07-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

04.07.2016 la 15:40

Totusi cine semneaza acest elogiu?

03.07.2016 la 23:55

Alina, pentru mantuire se lucreaza o viata intreaga. CA si concept si proiect, cu siguranta o are. Citeste-i poeziile. Sac!

02.07.2016 la 15:23

Mantuirea o are? Cel mai important lucru!

02.07.2016 la 12:06

Într-o lume a non valorilor, iată că din Dorohoi se ridică un geniul al literaturii românești și nu numai. Deși scriu și eu, consider că mă joc cu cuvintele, pe când acest geniul de copil face performanță. Nota 10 la Bacalaureat ce știu sigur că o va lua, va fi doar o confirmare a munci sale de 12 ani. Felicitări Ana și aștept să văd peste ani o licență luată cu nota 10! Doamne ajută!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Pacientul înainte de operație:
- Care sunt șansele?
- Domnule, am făcut operația asta deja de peste 30 de ori!
- Atunci pot să stau liniștit...
- Normal, odată și odată tot trebuie să reușească!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru ambalare. Vezi detalii!

Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru ambalare. Vezi detalii!
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru lucru pe instalație de preparare ...

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

„Atelier Alarme” Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!

„Atelier Alarme” Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!
„Atelier Alarme” Dorohoi angajează ajutor de electrician / electrician curenti slabi / tehnician ...

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar
Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și pizzar. Relații la telefon: 0747677372

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin
SC SABCO-S SRL din Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin. Detalii la telefon 0745182610 ...

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare
SC SABCO-S SRL din Dorohoi scoate pentru angajare un post de operator facturare. Detalii la telefon: ...

Vând casă și teren în Dorohoi, strada Ardeal

Vând casă și teren în Dorohoi, strada Ardeal
Proprietatea se afla in Dorohoi, cartier Trestiana, strada Ardeal si este compusa din casa bătrânească ...

Vând apartament cu 2 camere, ultracentral, lângă Piața Centrală

Vând apartament cu 2 camere, ultracentral, lângă Piața Centrală
Caracteristici: - Suprafață generoasă: 54 mp; - 2 camere spațioase și luminoase; - Etajul 4, bloc ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro