Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

activitate scolara Hiliseu Horia 11

Pentru elevii și cadrele didactice din cele 5 structuri ale  Școlii Gimnaziale  Hilișeu-Horia, săptămâna care tocmai s-a încheiat a fost încă o săptămână „altfel”, în care bucuria și satisfacția și-au dat mâna cu educația și curiozitatea, aventura și prietenia.

Îndrumați de profesorii lor, elevii au participat la zeci de activități menite să le stârnească curiozitatea, imaginația, ingeniozitatea, dragostea pentru frumos, pentru patrie, pentru credință.

În cele 5 structuri ale Școlii Hilișeu-Horia activitățile desfășurate au avut ca scop:
- Implicarea copiilor și a cadrelor didactice în activități care să răspundă intereselor și preocupărilor diverse ale copiilor, să pună în evidență talentele și capacitățile acestora în diferite domenii.
- îmbunătăţirea competenţelor sociale, nivelul cooperarii, nivelul comunicării verbale şi nonverbale,  nivelul creativităţii 

În realizarea activităților s-au urmărit îndeplinirea următoarelor obiective:
- valorizarea abilitatilor artistico-plastice ale copiilor;
- valorizarea abilitatilor sociale;
- determinarea unui comportament de compasiune,de intelegere pentru copiii defavorizati;
- cunoasterea unor valori ale artei traditionale romanesti;
- formarea virtutilor crestine și patriotice;
- cultivarea comportamentului moral;
- dezvoltareaabilităţilor de lucruînechipă;
- dezvoltareafizicasipsihica a copiilorprinjocuri de rol;
- formarea şi cultivarea interesului pentru problematica sănătăţii;
- cunoaşterea organismului uman şi a funcţiilor vitale, precum şi a unor norme de comportament pentru asigurarea echilibrului dintre sănătatea individuală şi colectivă;
- formarea şi consolidarea deprinderilor de igienă a muncii, de odihnă şi recreere etc.

Activitățile desfășurate: „Ce ne spun poveștile?”, „Patrula ECO”, „Let’s play”, „Spune-mi ce și cum mănânci, ca să-ți spun cine ești!", „Să învățăm să fim mai buni”, „Pădurea, aurul verde” (Școala Corjăuți), „Iubim lectura” – activitate la bibliotecă, „Stupul lor” - activitate la comisia metodica, „Prieteni la distanță”, English in the world, „Bucătar în devenire”, „Sunt un copil curios și creativ”, „In lumea fascinantă a cărților”, „Invață să fii un bun cetățean”, „RRR – Recuperăm, Reciclăm, Recondiționăm”, „Jocurile minții și jocurile copilăriei – șah, scrable, remy, integrame, table, cărți”, „Igiena – știința dătătoare de sănătate”, „Ce pot face două mâini dibace”, „Micii artişti”, „Sportivii la concurs”, „Micul creștin” (Școala Gimnazială nr.2 Crișan), „Micii pictori”, „Grădinarii”, „Cofetarii iscusiți”, „Carnavalul primăverii”, „I love English”, „Lumina din sufletul meu”, „Artiști în devenire”, „Îngerii ecologiei”, „Ce meserie îmi pot alege?”, „Tongue Twister” - concurs in limba engleză, „Activites de bricolage”, „Colorăm copilăria” - desene pe asfalt, „Bunele maniere nu se demodează niciodată” „Colțul verde al clasei și al școlii” (Școala Gimnazială nr.3 Iezer), Micul artist” - „Recunoaște personajul” - joc didactic, „Ştim să circulăm corect ?” - jocuri didactice, „Să ne împrietenim cu politiștii!” „Cei mai buni dintre cei buni” - Jocurile copilăriei (Școala Gimnazială Cloșca), „Vreau să fiu polițist pentru o zi” - vizită la Poliția de Frontieră, „Chimist pentru o zi” - vizită la Stația de Epurare a Apei, Dorohoi, - „Să fiu cel mai bun” - concurs de cultură generala, proverbe, ghicitori, dicție, „Salvam natura!” – activitate de ecologizare, „Micul pictor” - atelier de pictura, „Pe drumul credintei”, „Eroi au fost, eroi sunt încă” - moment literar – artistic, - Karaoke, Drumeție „Pe cărările satului meu”, Vizită la instituțiile locale, Permis de bun pieton!, De la literatură la spectacol! „Tache, Ianche și Cadâr”, Concurs de dicție - Arta de a pronunța corect și clar un text!, Micul „Master Chef”, Vizită la biserica „Adormirea Maicii Domnului”, Activitate ANTIDROG (Școala Gimnazială nr.1 Hilișeu-Horia) au avut menirea de a stimula interesul elevilor, cunoașterea, creativitatea, competiția.

Am avut alături de noi ca parteneri: Primăria, Poliția și Biblioteca Comunei Hilișeu-Horia, Poliția de Frontieră Dorohoi, Stația de Epurare a Apei Dorohoi, Școala Gimnazială Spiru Haret Dorohoi, Bisericile din cele 5 sate, Cabinetul de familie medic Popovici Corina.

Mulțumim tuturor elevilor, cadrelor didactice și parteneri implicați în aceste activități!

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

activitate scolara Hiliseu Horia 11activitate scolara Hiliseu Horia 01activitate scolara Hiliseu Horia 02activitate scolara Hiliseu Horia 03activitate scolara Hiliseu Horia 04activitate scolara Hiliseu Horia 05activitate scolara Hiliseu Horia 06activitate scolara Hiliseu Horia 07activitate scolara Hiliseu Horia 08activitate scolara Hiliseu Horia 09activitate scolara Hiliseu Horia 10activitate scolara Hiliseu Horia 12activitate scolara Hiliseu Horia 13activitate scolara Hiliseu Horia 14activitate scolara Hiliseu Horia 15activitate scolara Hiliseu Horia 16activitate scolara Hiliseu Horia 17activitate scolara Hiliseu Horia 18activitate scolara Hiliseu Horia 19activitate scolara Hiliseu Horia 20activitate scolara Hiliseu Horia 21activitate scolara Hiliseu Horia 22activitate scolara Hiliseu Horia 23activitate scolara Hiliseu Horia 24activitate scolara Hiliseu Horia 25activitate scolara Hiliseu Horia 26activitate scolara Hiliseu Horia 27activitate scolara Hiliseu Horia 28activitate scolara Hiliseu Horia 29activitate scolara Hiliseu Horia 30activitate scolara Hiliseu Horia 31activitate scolara Hiliseu Horia 32activitate scolara Hiliseu Horia 33activitate scolara Hiliseu Horia 34activitate scolara Hiliseu Horia 35activitate scolara Hiliseu Horia 36activitate scolara Hiliseu Horia 37activitate scolara Hiliseu Horia 38activitate scolara Hiliseu Horia 39activitate scolara Hiliseu Horia 40
DorohoiNews.ro, 29-05-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

29.05.2017 la 16:21

Felicitari pentru activitati! Ca-n fiecare an, interesante, variate si pline de implicare.

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor
Angajez muncitori calificați și necalificați în domeniul constructiilor, în special șef ...

Căutăm o bonă cu experiență

Căutăm o bonă cu experiență
Căutăm o bonă cu experiență pentru a lucra la domiciliu cu un copil de un an jumătate. Candidatul ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibila, preț 1500 lei. Relatii la telefon ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro