Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Intalnire cu profesorii

Marți , începând cu ora 8:30 a avut loc la Primăria Municipiului Dorohoi o şedință de dialog între edilul orașului și directorii și profesorii de la instituțiile de învățământ din localitate. Întâlnirea a avut drept  scop clarificarea situației financiare a instituțiilor locale, întrucât multe dintre școlile și liceele din oraș nu au cu ce să își plătească angajații, mai ales în contextul modificării legii 63/2011, din 10 mai, privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ.

Legea prevede reducerea cheltuielilor publice și ca atare mulți angajați ai sectorului public vor avea de suferit în ceea ce privește domeniul financiar.

Din cauza acestei situații, Dorin Alexandrescu, primarul Dorohoiului i-a invitat pe profesori la discuții urmărind ca împreună să găsescă soluția cea mai bună.  Bineînțeles, că spiritele s-au încins la masa de dialog, însă în final s-a ajuns la un consesns.

Problema nu a fost  soluționată în totalitate, însă conform declarațiilor primarului Dorin Alexandrescu „Se încearcă toate metodele pentru clarificarea situației. Problema nu este la Primăria Dorohoi, dar voi face tot posibilul să rezolv  aceasta situație,  pentru a ajuta cadrele didactice și instituțiile locale, astfel  încât, nimeni să nu aibă probleme cu salarizarea în acestă lună”.

 Atașăm și o listă cu salariile ce se cuvin profesorilor conform acestei legi, listă preluată de pe siteul : www.legex.ro   sau direct pe linkul http://www.legex.ro/Lege-63-10.05.2011-112254.aspx. (DorohoiNews.ro, Adriana D.)




Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani

PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Intalnire cu profesoriiIntalnire cu profesorii 01
DorohoiNews.ro, 06-07-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Decizie:
- Ce vă place mai mult, vinul sau femeile?
- Depinde de data fabricației.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar

Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar
Rezerv Art Dorohoi angajează ospătar. Relații la telefon: 0747677372

SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale

SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale
SC SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale. Cerințe: - ...

SC din Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!

SC din Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!
Societate comercială din Dorohoi angajează laborant, inginer pentru construcții, mecanic utilaj și ...

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Angajăm lucrător în construcții

Angajăm lucrător în construcții
PRO CASA angajeaza lucrator in constructii, cu experiență. Relatii la PRO CASA MOBILĂ, de lângă ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere semidecomandate, suprafata 54 m2, etaj.3, geamuri termopan, centrala, ...

Vând pui de iepurași din rasa berbec

Vând pui de iepurași din rasa berbec
Vând pui de iepurași din rasa berbec. Relații la telefon: 0726769969

Salariații Ocolului Silvic Dorohoi transmit sincere condoleanțe!

Salariații Ocolului Silvic Dorohoi transmit sincere condoleanțe!
Salariatii Ocolului Silvic Dorohoi sunt alaturi de familia indoliata a d-lui ing. Fusa Alexandru , la ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro