Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Petru_2

Consiliul Național al Elevilor, structură națională de reprezentare a drepturilor și nevoilor elevilor din România, a găzduit cea de-a doua ediție a proiectului „Gala elevului reprezentant”, eveniment care a avut loc în Aula Magna din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București pe data de 31 mai 2019.

Tema de anul acesta a fost  una simbolică pentru bunul demers al actului educațional: „From ESC to CTRL in education”. „Precum tasta CTRL nu funcționează decât împreună cu alte taste, nici sistemul de educație nu poate să atingă un nivel performant în lipsa unei eficiente cooperări între actorii săi.”, au declarat organizatorii evenimentului. Competiția națională „Gala elevului reprezentant” a constat în propunerea elevilor implicați în proiecte și susținători ai ideii de schimbare în educație, persoane ale căror inițiative reprezintă un punct de reper pentru dezvoltarea performantă a sistemului educațional.

Nominalizat la categoria „Elevi care schimbă comunitatea”, Petru Cîrneală, elev în clasa a XI-a F la Colegiul Național “Grigore Ghica” Dorohoi, a fost ales, din sutele de elevi propuși la nivel national, pentru a participa la premierea competiției, clasându-se printre cei cinci elevi premiați în finală. Propunerea a venit din partea profesorului diriginte, Monica Ifrim, care îl caracterizează pe tânărul Petru ca fiind “o persoană dinamică, cu bune cunoștințe de comunicare, capabil să ducă la final sarcinile primite.”

S-a dedicat activităţilor de voluntariat din cadrul Programului SNAC (Strategia Națională de Acțiune Comunitară) precum și a celor extracurriculare din cadrul Săptămâna Educației Globale, Ziua Limbilor Europene, Ziua Educației, etc. Pasiunea pentru teatru i-a adus nominalizarea pentru cel mai bun actor în cadrul Festivalului de teatru Lyceum iar ca membru în Clubul de dezbateri academice al liceului s-a făcut remarcat prin seriozitate și dăruire față de lumea oratoriei, participând atât în calitate de arbitru la competiția PTA de la Ploiești dar și ca debater la competiția națională Saint George.

 Cum te simți știind că ești clasat în top 5 elevi ai României care schimbă comunitatea?

Petru: „Succesul unui singur minut ne răsplătește pentru eșecuri de ani de zile”, spune Robert Browning. Ei bine, cam așa definesc și eu ceea ce mi s-a întâmplat. Am greșit mult, uneori am crezut că nu va mai exista lucru pe care să îl finalizez, însă am reușit să mă ridic și să folosesc într-un mod constructiv lucrurile negative care m-au acaparat pe parcursul timpului. Acest lucru nu ar fi fost posibil fără ajutorul unor oameni extrem de importanți mie: familia, prietenii și doamna dirigintă, prof. Ifrim Monica. Țin să le mulțumesc pentru că au făcut din mine un adolescent care înțelege lucruri ce par a fi complicate, care aspiră la o schimbare ce are finalitatea mult dorită de toată societatea. Poate că se va întâmpla, sau poate că nu, cel puțin nu în acel moment, dar în viitor, cu siguranță. Îmi place să renasc, asemenea păsării Phoenix!”

Ce te motivează să fii implicat?

Petru: „Speranța. Întotdeauna am sperat și continui să fac asta. Sper la un viitor mai bun, la o societate mult mai echilibrată. Mă implic pentru a putea face din speranță, realitate.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Petru_2Petru_1Petru_3Petru_4
DorohoiNews.ro, 14-06-2019

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Discuție în familie:
- Te rog să nu caști când vorbesc cu tine! zice soția furioasă.
- Dar nu casc, încerc și eu să spun ceva...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Angajăm gestionar materii prime și materiale

Angajăm gestionar materii prime și materiale
S.C. SPICUL 2 S.R.L. angajează gestionar pentru magazie materii prime și materiale. Pentru mai multe ...

Optică Medicală Dorohoi angajează consilieră vânzări

Optică Medicală Dorohoi angajează consilieră vânzări
Ne mărim echipa! Grande Optique Dorohoi angajează consilieră vânzări (fete). Beneficii oferite: - ...

SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale

SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale
SC SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale. Cerințe: - ...

SC din Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!

SC din Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!
Societate comercială din Dorohoi angajează laborant, inginer pentru construcții, mecanic utilaj și ...

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează șofer livrări, ajutor de bucătar și ajutor de ospătar. ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Bucătar - pizzar cu experiență, caut de muncă

Bucătar - pizzar cu experiență, caut de muncă
Bucatar pizzar cu experiența caut de muncă în România sau în străinătate ofer și ...

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin
SC SABCO-S SRL din Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin. Detalii la telefon 0745182610 ...

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare și casier

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare și casier
SC SABCO-S SRL din Dorohoi scoate pentru angajare un post de operator facturare și casier. Detalii la ...

Angajăm tâmplari cu experiență

Angajăm tâmplari cu experiență
PRO CASA angajează tâmplari cu sau fără experiență. Detalii la PRO CASA Mobilă, lângă ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro