Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Activitate_15

Preșcolarii Grădiniței cu P. P. „Albă ca Zăpada” structură a Școlii „Ștefan cel Mare” Dorohoi au fost beneficiarii activităților din cadrul proiectului național – „Fii responsabil pe stradă! - Ora de educație rutieră la grădiniță” - proiect derulat în parteneriat cu Poliția Română și Walt Disney, destinat copiilor cu vârsta de 4-6 ani.

Aceștia sub îndrumarea educatoarelor, a domnului agent șef Apostol Ionuț din cadrul serviciului Poliției Rutiere Dorohoi au reușit să realizeze o serie de jocuri și activități interactive prin călătoria din lumea regulilor de circulație incluse în broșurile primite în dar de la Asociația E.D.I.T.

Activitatea de evaluare a cunoștințelor însușite a fost realizată într-un ambient deosebit prin parcurgerea unui traseu aplicativ, debutând cu traversarea străzii de către „micii pietoni” participanți la trafic, pe trecerea de pietoni, la culoarea corespunzătoare a semaforului, a continuat cu răspunsurile oferite prin dezlegarea ghicitorilor, alegerea imaginilor corecte, recunoașterea unor semne de circulație de la „ruleta întrebărilor”, finalizându-se cu interpretarea cântecului „Semaforul vesel” și binemeritata recompensă dulce și diploma  de la „Grădinița Piticilor”.

Parcurgerea traseului a fost un motiv de bucurie pentru cei mici demonstrând astfel importanța aplicării practice a teoriei. Astfel, deși poate părea mică, vârsta preșcolară este potrivită ca cei mici să învețe regulile de circulație cele mai importante, copiii învățându-le prin joc și prin activități variate.

Pentru reușita activității mulțumim Asociației E.D.I.T., dnei director prof. Trăenița Buhaschi, conducerii Poliției Dorohoi, personalului din cadrul Serviciului Poliției Rutiere și nu în ultimul rând părinților preșcolarilor. (prof. Maria Enache – responsabil G.P.P. „Albă ca Zăpada”)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Activitate_15Activitate_01Activitate_02Activitate_03Activitate_04Activitate_05Activitate_06Activitate_07Activitate_08Activitate_09Activitate_10Activitate_11Activitate_12Activitate_13Activitate_14Activitate_16Activitate_17Activitate_18Activitate_19Activitate_20Activitate_21Activitate_22Activitate_23Activitate_24Activitate_25Activitate_26Activitate_27Activitate_28Activitate_29
DorohoiNews.ro, 25-03-2022

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Discuție în familie:
- Te rog să nu caști când vorbesc cu tine! zice soția furioasă.
- Dar nu casc, încerc și eu să spun ceva...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de familiile domnilor profesori ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborant Daniela Angheluș ...

Angajăm gestionar materii prime și materiale

Angajăm gestionar materii prime și materiale
S.C. SPICUL 2 S.R.L. angajează gestionar pentru magazie materii prime și materiale. Pentru mai multe ...

Optică Medicală Dorohoi angajează consilieră vânzări

Optică Medicală Dorohoi angajează consilieră vânzări
Ne mărim echipa! Grande Optique Dorohoi angajează consilieră vânzări (fete). Beneficii oferite: - ...

SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale

SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale
SC SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale. Cerințe: - ...

SC din Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!

SC din Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!
Societate comercială din Dorohoi angajează laborant, inginer pentru construcții, mecanic utilaj și ...

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează șofer livrări, ajutor de bucătar și ajutor de ospătar. ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Ofer spre închiriere garsonieră în zonă centrală

Ofer spre închiriere garsonieră în zonă centrală
Ofer spre închiriere garsonieră în zonă centrală, etajul trei, utilată complet Nr de ...

Închiriere apartament cu 2 camere

Închiriere apartament cu 2 camere
Închiriez apartament cu 2 camere parțial mobilat cu centrală, aer condiționat, rulouri exterioare ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro