Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

jandarmi

Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică la manifestarea de protest autorizată care se va desfășura în această după-amiază în municipiul Botoșani, între orele 17.00 – 18.30.

Jandarmii botoșăneni vor acționa pentru protecţia participanților și respectarea dreptului constituțional privind libertatea de întrunire, dialogul cu manifestanții reprezentând principala modalitate prin care se urmărește asigurarea unui climat civilizat de desfășurare a manifestărilor publice.

Reamintim cetățenilor care vor fi prezenți la miting și la marșul anunțat de organizator prevederile legii nr.60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, potrivit cărora participanții au obligația să respecte recomandările făcute de organizator și indicațiile forțelor de ordine, să nu împiedice desfășurarea normală a acestora, să nu aibă asupra lor băuturi alcoolice sau obiecte care ar putea pune în pericol siguranța celorlalți manifestanți și să nu participe la aceste adunări publice sub influența băuturilor alcoolice.

Conform prevederilor aceleiași legi, organizatorul trebuie să ia măsuri pentru interzicerea participării persoanelor care au asupra lor băuturi alcoolice sau care se află sub influenţa acestora, precum și pentru îndepărtarea participanţilor care, prin modul de manifestare, tulbură ordinea şi liniştea publică, iar când aceştia nu se supun, să îi semnaleze forțelor de ordine.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

jandarmi
DorohoiNews.ro, 20-11-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Pacientul înainte de operație:
- Care sunt șansele?
- Domnule, am făcut operația asta deja de peste 30 de ori!
- Atunci pot să stau liniștit...
- Normal, odată și odată tot trebuie să reușească!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru ambalare. Vezi detalii!

Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru ambalare. Vezi detalii!
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru lucru pe instalație de preparare ...

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

„Atelier Alarme” Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!

„Atelier Alarme” Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!
„Atelier Alarme” Dorohoi angajează ajutor de electrician / electrician curenti slabi / tehnician ...

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar
Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și pizzar. Relații la telefon: 0747677372

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând apartament cu 2 camere, ultracentral, lângă Piața Centrală

Vând apartament cu 2 camere, ultracentral, lângă Piața Centrală
Caracteristici: - Suprafață generoasă: 54 mp; - 2 camere spațioase și luminoase; - Etajul 4, bloc ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro