Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

marea-deschidere-jysk-dorohoi

JYSK România, retailerul de mobilă, decorațiuni și textile pentru casă, parte a grupului scandinav JYSK Nordic, deschide în luna decembrie cel de-al 53-lea magazin din țară în Dorohoi. Magazinul JYSK Dorohoi va avea o suprafață totală de 1000 mp și va fi inaugurat joi, 14 decembrie, începând cu ora 8.00, în bulevardul Victoriei nr. 120, Dorohoi.

„Încheiem anul 2017 în forță, cu inaugurarea celui de-al 53-lea magazin JYSK din țară și, totodată, cel mai nordic magazin din România. Pentru noi a fost un an foarte plin din punct de vedere al expansiunii, am inaugurat 15 magazine până acum și am ajuns în orașe în care ne doream demult să fim prezenți. Credem că și locuitorii din Dorohoi se vor bucura că acum au o nouă destinație de cumpărături pentru casă la ei în oraș. Designul scandinav este din ce în ce mai iubit la noi în țară, iar în magazinul din Dorohoi clienții vor găsi o selecție variată de mobilier scandinav, decorațiuni pentru casă și, produsele care ne disting de ceilalți retaileri, saltele, plăpumi și perne. Îi așteptăm la deschiderea din 14 decembrie cu oferte speciale de deschidere, inclusiv oferte la gama de decorațiuni și accesorii de Crăciun”, a declarat Iraida Paiuc, Marketing Manager JYSK România.

În ziua deschiderii, pe 14 decembrie, începând cu ora 08.00, locuitorii din Dorohoi sunt așteptați cu un eveniment special în cadrul căruia va fi sărbătorită inaugurarea noului magazin. Clienții sunt așteptați cu un mic dejun gustos format dintr-o cafea energizantă și un croissant, cu o atmosferă veselă, cu muzică, DJ, baloane și cadouri pentru cei mai matinali cumpărători. Primii 150 de clienți care vor achiziționa produse în valoare de minim 50 de lei vor primi cadou câte o pernă din pene de rață, pernele fiind una dintre categoriile pentru care este recunoscut brandul JYSK. 

„Echipa magazinului JYSK Dorohoi așteaptă cu entuziasm deschiderea. Ne-am pregătit intens în ultimele luni pentru ca magazinul să fie gata. Avem oferte foarte bune, de până la 75%, pentru a sărbători deschiderea magazinului, avem o echipă de asistenți de vânzări bine instruită și gata să îi ajute pe clienți și avem produse minunate, de calitate, care vă vor face casele mai confortabile și mai plăcute. În plus, dacă vreți să găsiți cadouri de Crăciun interesante, de inspirație scandinavă, gama de decorațiuni de Crăciun va avea prețuri foarte bune cu ocazia deschiderii”, a declarat  Adriana Tuduruță, Director de magazin JYSK Dorohoi.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

marea-deschidere-jysk-dorohoi
DorohoiNews.ro, 13-12-2017

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor
Angajez muncitori calificați și necalificați în domeniul constructiilor, în special șef ...

Căutăm o bonă cu experiență

Căutăm o bonă cu experiență
Căutăm o bonă cu experiență pentru a lucra la domiciliu cu un copil de un an jumătate. Candidatul ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibila, preț 1500 lei. Relatii la telefon ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro