Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

pompieri

Peste 70 de botoşăneni au fost salvaţi de pompierii botoşăneni în primul semestru al anului 2011, din locuinţele cuprinse de flăcări, autoturismele implicate în accidente rutiere, fântâni, etc. Alte 962 persoane, care sufereau de diferite afecţiuni medicale, au ajuns la timp la spital pentru îngrijiri de specialitate ca urmare a intervenţiei echipajelor Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) din cadrul inspectoratului.

În primele şase luni ale acestui an, forţele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă  „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani au fost solicitate la 1.658 misiuni, ceea ce înseamnă că zilnic au avut în medie 10 misiuni de salvare a vieţii şi bunurilor materiale.

Împărţite pe categorii acestea înseamnă 204 incendii ( + 15% mai mult decât în primul semestru 2010), 63 arderi necontrolate (+ 46% mai mult faţă de primul semestru 2010), 939 intervenţii SMURD, 38 degajări persoane rămase blocate în apartamente, imobilizate la pat ori înecate (+65% mai mult faţă de perioada de referinţă a anului 2010), 155 misiuni de asigurare a măsurilor p.s.i. la evenimente publice de amploare care puteau genera situaţii de urgenţă, 4 inundaţii, 13 intervenţii pentru descarcerare în cazul unor accidente rutiere, 14 intervenţii pentru salvarea unor animale, 9 misiuni pirotehnice, 62 alte intervenţii (degajări gheaţă, materiale de construcţie, copaci, care puteau să cadă peste trecători).

În 157 de situaţii, pericolul a fost înlăturat de cetăţeni sau membrii serviciilor voluntare/private pentru situaţii de urgenţă până la sosirea forţelor ISU Botoşani ori au fost alarme false.

În urma situaţiilor de urgenţă produse (incendii, înec, accidente rutiere, persoane găsite decedate în apartamente), altele decât S.M.U.R.D., şi-au pierdut viaţa 12 persoane (10 adulţi şi 2 copii), iar alte 9 (7 adulţi şi 2 copii) au fost rănite. De menţionat este faptul că nici o persoană nu şi-a pierdut viaţa după sosirea echipajelor ISU Botoşani la locul intervenţiei.

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului anterior, numărul intervenţiilor la care au acţionat serviciile profesioniste a crescut cu 213%, respectiv de la 479 în semestrul I 2010, la 1.501 în primul semestru 2011. 

În cursul primului semestru al anului 2011, în zona de competenţă a inspectoratului, au avut loc 204 incendii (în medie 1,12/zi), faţă de 177 în semestrul I al anului 2010, înregistrându-se o creştere de 15%.

Pagubele produse în urma incendiilor au fost estimate la 871.960 lei, iar valoarea bunurilor salvate se cifrează la  17.502.100 lei.

În mediul urban – 57 intervenţii pentru stingerea incendiilor (28% din totalul incendiilor).

În mediul rural – 147 intervenţii pentru stingerea incendiilor (72% din totalul incendiilor).

Un număr de 175 incendii s-au produs la proprietăţi individuale (locuinţe, anexe, bunuri şi mijloace de transport), 16 la domeniul privat român (societăţi, asociaţii, fundaţii, culte), 10 la domeniul privat al statului, judeţului, etc. şi 3 la domeniul privat străin.

Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, numărul incendiilor izbucnite la gospodăriile cetăţeneşti a scăzut cu 2%.

Serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă au participat în primul semestru al anului 2011 la stingerea a 123  incendii, având o pondere de 65%.

Cauzele cele mai frecvente care au generat incendii la Botoşani sunt: coşurile de fum defecte sau necurăţate (20%), instalaţiile electrice defecte (15%), jocul copiilor cu focul (10%), acţiune intenţionată (11%) şi fumatul (7,8%). (DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani

PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

pompieri
DorohoiNews.ro, 21-07-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Pacientul înainte de operație:
- Care sunt șansele?
- Domnule, am făcut operația asta deja de peste 30 de ori!
- Atunci pot să stau liniștit...
- Normal, odată și odată tot trebuie să reușească!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru ambalare. Vezi detalii!

Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru ambalare. Vezi detalii!
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru lucru pe instalație de preparare ...

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

„Atelier Alarme” Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!

„Atelier Alarme” Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!
„Atelier Alarme” Dorohoi angajează ajutor de electrician / electrician curenti slabi / tehnician ...

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar
Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și pizzar. Relații la telefon: 0747677372

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând casă și teren în Dorohoi, strada Ardeal

Vând casă și teren în Dorohoi, strada Ardeal
Proprietatea se afla in Dorohoi, cartier Trestiana, strada Ardeal si este compusa din casa bătrânească ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro