Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Certificat-energetic

Deşi actul normativ conform căruia Certificatul Energetic este obligatoriu atunci când se vinde sau se închiriază o clădire, a intrat în vigoare încă de la 1 ianuarie (a.c), la nivelul municipiului Dorohoi, s-au înregistrat foarte puţine solicitări.

Certificatul energetic este un document tehnic cu caracter informativ care atestă performanţa energetică a unei clădiri, întocmit de către auditori energetici autorizaţ,. El este necesar în cazul unei tranzacţii imobiliare, respectiv vânzarea sau închirierea unei locuinţe. Potrivit Legii 372/2005, prin certificatul energetic potenţialul cumpărător sau chiriaş este informat asupra performanţei energetice a apartamentului exprimată, în principal, prin consumul total anual specific de energie în KWh/mp arie utilă, respectiv prin consumul de căldură anual specific pentru încălzire, apă caldă de consum şi iluminat.

În funcţie de consumul total anual specific de energie,  apartamentul este încadrarat într-o clasă energetică de la clasa A – eficienţă energetică ridicată, la clasa G – eficienţă energetică scăzută. Astfel, spre exemplu, un apartament care a primit calificativul G trebuie evitat, având un consum foarte ridicat de energie, ceea ce presupune cheltuieli foarte mari la întreţinere. Pentru a putea elibera certificatele energetice, auditorii energetici au nevoie de un plan al locuinţei care să conţină date privind structura pereţilor, structura planşeului interior şi celui superior, tipul de geamuri existent şi date privind tipul de încălzire. Din momentul emiterii, certificatul este valabil pe o perioadă de 10 ani. (DorohoiNews.ro)

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Certificat-energetic
DorohoiNews.ro, 31-03-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

07.04.2012 la 21:55

vanzatorul are obligatia de a pune la dispozitia cumparatorului acest certificat energetic pe propriai cheltuiala...

07.04.2012 la 21:52

cand cumparati o masina second vreti sa stiti ce consum are si cateva date tehnice despre ea... asa ar trebui sa fie si cu o locuinta mai ales ca este atat de scumpa... un astfel de certificat este de aproximativ 300 - 400 ron si va poate face o economie in buzunar pe termen lung (sa zicem durata creditului - 30 ani) de cateva zeci - sute de milioane de lei. Ar trebui sa fiti multumiti ca sunt experti care sa va indrume sa cumparati ce e mai bine dpdv structural si termic. Daca va place sa aruncati banii - economiile pe nimic (pe harburi) sunteti liberi sa o faceti, dar daca aveti pretentii la calitate nu ezitati sa contactati un expert in audit energetic.


01.04.2012 la 11:37

popularizind acest act normativ va faceti partasi la cersitul din banii populatiei! pacat! CIOLANUL va apropie!

31.03.2012 la 13:07

si asa se vand greu apartamentele in Dorohoi ca nu are lumea de munca ,nu au bani mai inacarci pretul si cu certificatul energetic ,o sa se ajunga sa facem gauri in pamant si sa locuim ,in loc sa se simplifice si sa ajuti oamenii sa procure o locuinta le mai atarna cate un lant de gat pana ai cocoseaza de tot

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi îndrăgostiți trec pe lângă o cofetărie.
Ea: Mmm... ce bine miroase!
El: Daca vrei, mai trecem o dată.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar
Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și pizzar. Relații la telefon: 0747677372

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vand apartament, str. Grigore Ghica, 2 camere 48 m2, sc B, ( la mijloc, călduros), ultimul etaj. Boxa. ...

Caut persoană pentru tuns gazon

Caut persoană pentru tuns gazon
Caut om să tundă un gazon. Tel: 0725810071

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro