Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Copil sfâşiat de cinci câini la săniuş

Un băieţel de şapte ani şi opt luni a ajuns în stare gravă la Spitatul de Copii din municipiu după ce a fost sfâşiat de cinci câini în timp ce se afla la săniuş. Copilul din Socrujeni, Gorbăneşti s-a dus cu sania. În timp ce era pe sanie a trecut pe lângă casa unui cioban. Din curtea acestuia au ieşit cinci câini care i-au înconjurat sania şi au început să tragă de el.

 

Alarmaţi de strigătele celorlalţi copii, sătenii au ieşit şi au venit cu şi l-au scos pe copil dintre câini. Băiatul a ajuns de urgenţă la Spital, cu muşcături la cap, mâini şi picioare, fiind supus unei intervenţii chirurgicale. Medicii fac tot posibilul ca să-i salveze viaţa.

 

„Era in soc hemoragic. A pierdut foarte mult sange. Avea plagi muscate peste tot, cele mai grave fiind la cap, doua si la gamba stanga, trei. Este posibil sa fi suferit si leziuni interne", a precizat un asistent din cadrul Serviciului Judetean de Ambulanta Botosani, citat de infobt.ro.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Copil sfâşiat de cinci câini la săniuş
DorohoiNews.ro, 18-01-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

20.01.2013 la 13:28

Ce spune madam ADOR. Cand o vedem si pe ea mancata de pupaciosii ei caini.Toti cainii care nu sunt legati sau in tarc trebuie starpiti. Sper sa nu ajungem in situatia noi sau ei Imi este grata de mizeria de pe trotoare de la animale ADOR. De cand a aparut ideia ca pot fi obligat sa fac ceva ce nu vreau .Sa -mi placa caiini si rahatul lor de pe spatiul public.

19.01.2013 la 10:05

Pana cand ne vor mai fi muscati copiii de cainii fara stapani fara ca autoritatile sa ia nicio masura? Oameni buni nici acesta nu e un motiv serios de a protesta impotriva celor care ne trateaza exact ca pe caini?

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Discuție în familie:
- Te rog să nu caști când vorbesc cu tine! zice soția furioasă.
- Dar nu casc, încerc și eu să spun ceva...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Angajăm gestionar materii prime și materiale

Angajăm gestionar materii prime și materiale
S.C. SPICUL 2 S.R.L. angajează gestionar pentru magazie materii prime și materiale. Pentru mai multe ...

SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale

SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale
SC SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale. Cerințe: - ...

SC din Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!

SC din Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!
Societate comercială din Dorohoi angajează laborant, inginer pentru construcții, mecanic utilaj și ...

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează șofer livrări, ajutor de bucătar și ajutor de ospătar. ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de familiile domnilor profesori ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborant Daniela Angheluș ...

Ofer spre închiriere garsonieră în zonă centrală

Ofer spre închiriere garsonieră în zonă centrală
Ofer spre închiriere garsonieră în zonă centrală, etajul trei, utilată complet Nr de ...

Închiriere apartament cu 2 camere

Închiriere apartament cu 2 camere
Închiriez apartament cu 2 camere parțial mobilat cu centrală, aer condiționat, rulouri exterioare ...

Bucătar - pizzar cu experiență, caut de muncă

Bucătar - pizzar cu experiență, caut de muncă
Bucatar pizzar cu experiența caut de muncă în România sau în străinătate ofer și ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro