Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

prognoza_meteo_iarna

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în intervalul 09 decembrie, ora 20:00 – 10 decembrie, ora 08:00, la Botoşani vor fi precipitaţii mixte, predominant ninsori. Stratul de zăpadă va depăşi local 15...20 cm. Izolat va fi polei. Temperaturile minime se vor încadra între -3 şi 4 grade.

În intervalul 10 decembrie, ora 08.00 – 11 decembrie, ora 08.00, vremea se va menţine închisă şi, mai ales ziua, vor fi precipitaţii sub formă de ninsoare, dar în diminuare din punct de vedere cantitativ. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 şi 6 grade, iar cele minime între -4 şi 2 grade. În zonele joase, cu precădere spre sfârşitul nopţii, vor fi condiţii de ceaţă.

Pentru perioada 11 decembrie, ora 08.00 – 12 decembrie, ora 08.00, în judeţul Botoşani, vremea se va ameliora sub aspectul precipitaţiilor, dar noaptea va fi mai rece decât precedentele. Vântul va sufla slab, până la moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 8 grade, iar cele minime între -6 şi 0 grade.

Pentru intervalul 12 decembrie, ora 08.00 – 13 decembrie, ora 08.00, meteorologii prognozează pentru judeţul Botoşani vreme în general frumoasă, dar relativ rece dimineaţa şi noaptea.

În perioada 13 decembrie, ora 08.00 – 14 decembrie, ora 08.00, vremea se va menţine destul de rece dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi variabil, dar mai ales la începutul şi la sfârşitul intervalului, în zonele joase va fi ceaţă. Noaptea, nebulozitatea se va accentua şi pe arii restrânse vor cădea precipitaţii, predominant sub formă de ploaie. Vântul va sufla slab şi moderat.

Pentru intervalul 14 decembrie, ora 08.00 – 17 decembrie, ora 08.00, la Botoşani vremea va fi  uşor mai caldă decât în mod normal la această dată. Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va creşte spre sfârşitul intervalului. Dimineaţa şi noaptea, local, va fi ceaţă sau nebulozitate joasă, stratiformă.

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

prognoza_meteo_iarna
DorohoiNews.ro, 09-12-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


De ce are ciocănitoarea cioc?
Ca să nu dea cu capul în copaci!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

Florisol Product angajează mecanic auto cu experiență

Florisol Product angajează mecanic auto cu experiență
SC Florisol Product angajează mecanic auto cu experiență. Condiții de lucru deosebite: Service nou ...

SC angajează contabil și operator date

SC angajează contabil și operator date
Societate comercială cu profil majoritar agricol angajează contabil și operator date. Relații la ...

Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează economist cu experiență

Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează economist cu experiență
Societate cu profil agricol din Dorohoi angajează economist cu experiență. Se oferă salariu ...

Vând struguri de vin, producție 2024

Vând struguri de vin, producție 2024
Vând struguri de vin, producție 2024, din următoarele soiuri: - Fetească regală; - Galbenă ...

Societate din Dorohoi angajează muncitori necalificați și calificați în construcții

Societate din Dorohoi angajează muncitori necalificați și calificați în construcții
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitori necalificați și calificați în construcții. ...

Fabrică de fose septice angajează muncitor

Fabrică de fose septice angajează muncitor
Fabrică de fose septice și rezervoare cu sediul în Dorohoi - Pascari angajează muncitor în ...

SC din Dorohoi angajează personal (fete) pentru Caffe Bar și jocuri de noroc

SC din Dorohoi angajează personal (fete) pentru Caffe Bar și jocuri de noroc
*Poziție:* Personal (fete) pentru Caffe Bar și jocuri de noroc  *Locație:*Dorohoi  *Cerințe:* - ...

Sincere condoleanțe din partea colegilor din cadrul Ocolului Silvic Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colegilor din cadrul Ocolului Silvic Dorohoi
S-a stins din viata o fiinta atat de draga d-lui ing. Turcanu Romeo. In aceste clipe grele, la despartirea ...

Vând teren în Dorohoi

Vând teren în Dorohoi
Vand teren in Dorohoi, strada Ardeal, 1778 mp2 Pe teren se afla o casa veche cu beci racordata la curent ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro