Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Amintiri despre trecut 1

Noi imagini, vechi, ce amintesc de parfumul târgului de altădată, amintiri păstrate pe hârtie fotografică, ale vieţii de odinioară, redescoperite ca urmare a campaniei “Dorohoiul de altădată”, prin care se urmăreşte a reconstitui o istorie a Dorohoiului, prin imagini ale clădirilor şi locurilor oraşului vechi, frânturi de istorie, pot fi cunoscute, azi, prin intermediul redacţiei Dorohoi News, suportul media al acestei acţiuni.

Pe 30 decembrie 1947, regele Mihai a fost forţat să abdice şi a fost proclamată Republica Populară Română. Odată cu această proclamare, a fost încheiat un tratat de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală dintre Republica Populară Română şi URSS. Noua Republică Populară şi-a găsit un lider în Gheorghe Gheorghiu-Dej. Imaginile alăturate, provin dintr-o perioadă controversată, apreciată de unii...blamată de alţii...dar, fac parte din trecutul urbei noastre. Fotograful din trecut a surprins dâra trecerii noastre prin timp şi spaţiu: Manifestanţi pe strada I. C. Frimu – fosta I. C. Brătianu; Clădirea fostei Bănci Naţionale din faţa Primăriei (vechi); Sediul Federalei de pe strada Grigore Ghica; Manifestanţi urcând pe “Strada Mare” (actualul Pietonal) spre Piaţa din faţa Primăriei.

Solicităm acelor cititori, care deţin fotografii, vederi, cărţi poştale, cu aspecte ale trecutului istoric al oraşului, să le trimită pe adresa redacţiei, pentru a fi făcute publice. (Marius Petrescu)
 


 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani

PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Amintiri despre trecut 1Amintiri despre trecut 2Amintiri despre trecut 3Amintiri despre trecut 4Amintiri despre trecut 5Amintiri despre trecut 6Amintiri despre trecut 7Amintiri despre trecut 8Amintiri despre trecut 9
DorohoiNews.ro, 03-02-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

03.02.2015 la 21:45

Multumiri Marius Gireada

03.02.2015 la 18:12

ce asemanare cu compania electorala a partidelor din zilele noastre!

03.02.2015 la 17:25

Felicitări familie Adrieș pentru clip.

03.02.2015 la 17:18

„Dorohoiul de altădată” - manifestări patriotice. Cred ca e un pic cam cinic. In nici un caz nu cred ca poti denumi aceasta groteasca propaganda bolsevica ca fiind patriotica.

03.02.2015 la 16:41

multumiri!

03.02.2015 la 13:24

Rascolitor, impresionant si reconfortant clipul si melodia care poate concura la rangul de imn al urbei noastre. Felicitari realizatorilor. Cat despre pozele din trecut, ce sa mai spunem : am trecut si prin asta......

03.02.2015 la 09:01

Foarte generoasa prezentare astazi. Fotografiile cu manifestatia , remarcabile. La filmulet, imaginile de la inceput sunt acoperite de genericul de prezentare a autorilor clipului.

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Pacientul înainte de operație:
- Care sunt șansele?
- Domnule, am făcut operația asta deja de peste 30 de ori!
- Atunci pot să stau liniștit...
- Normal, odată și odată tot trebuie să reușească!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru ambalare. Vezi detalii!

Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru ambalare. Vezi detalii!
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru lucru pe instalație de preparare ...

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

„Atelier Alarme” Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!

„Atelier Alarme” Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!
„Atelier Alarme” Dorohoi angajează ajutor de electrician / electrician curenti slabi / tehnician ...

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar
Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și pizzar. Relații la telefon: 0747677372

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând casă și teren în Dorohoi, strada Ardeal

Vând casă și teren în Dorohoi, strada Ardeal
Proprietatea se afla in Dorohoi, cartier Trestiana, strada Ardeal si este compusa din casa bătrânească ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro