Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Dutu Pintilei

Eduard-Dănuţ Pintilei (14 ani), elev la Clubul Copiilor Dorohoi (îndrumat de profesorul Paul-Ciprian Mihai), va participa astăzi, 7 octombrie 2016, concurent la X Factor. Îl veţi putea urmări în cadrul emisiunii ce va fi difuzată la ora 20.30 pe Antena 1. Duţu (cum îi spun cei apropiaţi) este Laureat al multor concursuri de muzică uşoară din ţară şi străinătate.

Membru al Grupului vocal “Junior” al Clubul Copiilor şi Elevilor Dorohoi din anul 2006 până în anul 2009. Din anul 2009 este membru al Grupului “VOCES” al Clubul Copiilor şi Elevilor Dorohoi, cu care a efectuat  turnee în Italia (2009) şi Franţa 2010 şi a obţinut Premiul II la Festivalul Naţional “Mamaia Copiilor în 2011 şi Premiul III la Festivalul Internaţional EUROJUNIOR – Maiori (Italia) 2012. Premiul III la Concursul judeţean de muzică şi dans « Tărâmul copilăriei », Botoşani 2007, Premiul I la Festivalul naţional “Ursuleţul de aur”, Baia-Mare 2008, Premiul I la Festivalul internaţional “Prichindel”, Nurenberg-Germania 2008, Premiul I la Festivalul internaţional “Delfinul de aur”, Năvodari 2008, Menţiune la Festivalul Naţional “Fulg de nea”, Braşov 2008, Menţiune la Festivalul Naţional de Muzică Uşoară “Mărţişor dorohoian” 2009, Menţiune la Festivalul Naţional de Muzică Uşoară “Ghiocelul de Argint”, Bîrlad 2009, Premiul special la Festivalul Naţional “Mamaia Copiilor 2009, Premiul II la Festivalul naţional “Fulg de nea”, Braşov 2009, Premiul special al juriului la Festivalul Naţional pentru Copii şi Tineri “Mărţişor dorohoian” 2010, Premiul I la Festivalul Naţional de Muzică Uşoară “Ghiocelul de Argint”, Bîrlad 2010, Premiul III  la Festivalul Naţional “Steluţe de mai”, Focşani 2010, Premiul I la Festivalul Naţional “Muzritm”, Vatra Dornei 2010, Premiul II la Festivalul Naţional Glasul Speranţelor, Techirghiol jud. Constanţa 2010, Premiul de popularitate la Festivalul naţional “Fulg de nea”, Braşov 2010, Premiul I la Festivalul Naţional “Ritmurile copilăriei”, Alba Iulia 2011, Premiul III Festivalul Naţional pentru Copii şi Tineri “Mărţişor dorohoian” 2012, Premiul III la Festivalul Naţional Ursuleţul de aur – Baia Mare 2012, Premiul II la Festivalul Internaţional Micul Prinţ – Chişinău 2012, Menţiune la Festivalul Internaţional Delfinul de aur – Năvodari 2012, Premiul I la Festivalul Internaţional Nova Latinitas – Chişinău 2012, Premiul III la Festivalul Internaţional “Două inimi gemene”, Chişinău 2012, Premiul II la Festivalul Naţional Lucky Kids – Roman 2013, Menţiune la Festivalul Internaţional “VOLARE” 2013, Premiul I la Festivalul Naţional pentru Copii şi Tineri “Mărţişor dorohoian” 2014, Premiun I la Festivalul Internaţional de Muzică Uşoară “Ghiocelul de Argint”, Bîrlad 2014, Premiul I la Festivalul Internaţional “Volare” – Târgu Neamţ – 2014, Trofeul secţiunii Muzică Usoară la Festivalul „Ziua zâmbetului de copil” – Piatra Neamţ 2015.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Dutu Pintilei
DorohoiNews.ro, 07-10-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor
Angajez muncitori calificați și necalificați în domeniul constructiilor, în special șef ...

Căutăm o bonă cu experiență

Căutăm o bonă cu experiență
Căutăm o bonă cu experiență pentru a lucra la domiciliu cu un copil de un an jumătate. Candidatul ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibila, preț 1500 lei. Relatii la telefon ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro