Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Relinschi Daniel

Un tânăr din Dorohoi, județul Botoșani a ajuns cunoscut în presa națională și nu oricum, ci prin talentul său în materie de pictură. Numele acestuia să află într-o rubrică a ziarului Cancan, care promovează viitoarele vedete ale României.

Daniel Relenschi a mărturisit că s-a născut pentru o familie de artiști și că și-a petrecut o mare parte din copilărie în preajma bunicilor.

„M-am născut în Dorohoi, județul Botoșani, într-o familie de artiști: tata Constantin-vocal într-o trupă folk, mama Doina-pictor. De mic o urmăream pe mama cum picta. Lucra la fabrica de porțelan din Dorohoi ca pictor-creator (până atunci a adunat în palmares nenumarate premii la concursuri naționale de pictură), dar avea și proiecte individuale pe care le lucra acasă; așa am aflat eu ce-mi place să fac, încă de la vârstă de la trei ani, când am făcut un desen după o icoană a bunicii Adela, mama mamei. În mare parte copilăria mi-am petrecut-o cu bunicii la țară, în armonie cu natură”, a declarat botoșăneanul.

De asemenea, Daniel a mai mărturisit faptul că tatăl său a decedat cand avea nouă ani, mama sa atunci a renunțat la pictură, dar el a continuat să deseneze datorită orelor de desen din școală, dar și a colegilor care îl solicitau zi de zi. Unii pentru a lua note bune îi cereau sa le facă planșe pentru a le dona școlii în diverse discipline.

”La liceu am luat prima mea diplomă cu premiul special pentru pictură la un concurs local organizat cu ocazia zilelor Mihai Eminescu, participând cu un portret ce-l reprezentă pe poet”, a mai spus tânărul.

Chiar dacă a fost atras de pictură încă din copilarie, iată că Daniel nu a urmat o facultate de Arte, ci una de jurnalism. Cu toate astea, n-a practicat niciodată această meserie și s-a dedicat picturii și designului vestimentar.

„Principala mea activitate este pictura”


„Am absolvit la Liceul Textil, clasă de design vestimentar, de aici și inclinația către modă, iar studiile universitare sunt de jurnalism, aparent în totală discordanță cu pictura. Lucram încă din timpul liceului cu un salon mic unde vindeam schitele-crochiuri cu cinci lei bucata. În cele din urmă am renunțat în favoarea picturii și am reușit să realizez un proiect important Botoșanii de altădată, expoziție care mi-a adus multe satisfacții. De atunci, principala mea activitate este pictura”, a mai povestit Daniel.

Potrivit ziarului sus citat, în ultimii ani, spațiul public din România s-a îmbâcsit cu vedete de carton și din ce în ce mai puține talente reale. Sursa: botosăneanul.ro

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Relinschi DanielRelinschi Daniel - 1Relinschi Daniel - 2Relinschi Daniel - 3Relinschi Daniel - 4Relinschi Daniel - 5
DorohoiNews.ro, 10-02-2015

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

10.02.2015 la 15:29

prea talentat sa nu fie descoperit f important e talentul dar si felul cum te faci cunoscut ia contact cu propietarii de galerii din new york mult mult succes

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Două vești:
- Am o veste bună și una proastă.
- Zi-mi-o pe aia bună.
- Voi deveni tătic!
- Și cea proastă?
- Nevasta ta e însărcinată!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar
Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și pizzar. Relații la telefon: 0747677372

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Teren de vânzare 1000 mp

Teren de vânzare 1000 mp
Ofer spre vânzare teren în suprafață de 1000 mp pe strada Mihail Sadoveanu, foarte aproape ...

Vând casă și teren în Dorohoi

Vând casă și teren în Dorohoi
Vand casa si teren intravilan , 2800mp , in Dorohoi . Relatii la tf 0729821182

Vând apartament cu două camere

Vând apartament cu două camere
Vând apartament 2 camere la parter 52 mp. Apartamentul se vinde mobilat și utilat complet . Preț ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro