Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Fumatul

Numărul fumătorilor din România, a scăzut în ultimii ani cu aproximativ 10 %, însă efectele fumatului au fost resimțite din ce în ce mai mult în rândul populației.

Statisticile corespunzătoare unui studiu global, efectuat în 15 țări, printre care și România, arată că rata globală a fumătorilor este de 26,7%, (respectiv 4,85 de milioane de persoane). Uniunea Europeană dorește să stopeze acest fenomen prin diferite măsuri de protecție. Începând cu acest an, fumatul va fi interzis în locurile publice deschise.

Pentru viitor se urmărește interzicerea comercializării unor produse din tutun, în special a celor care conțin arome, precum ciocolata, vanilia, etc. Aspectelul pachetelor de țigări va fi schimbat, iar imaginile care sunt și acum pe pachetele de țigări, vor fi mai mari, acoperind 75% din suprafața pachetului și vor fi imprimate pe ambele fețe ale acestuia.

Nici amatorii țigărilor electronice nu lipsesc din atenția Comisiei Europene. Ţigările electronice cu un anumit conţinut de nicotină vor putea fi comercializate numai ca produse farmaceutice. În ciuda faptului că producătorii de țigarete se opun acestei măsuri, Uniunea Europeană consideră că prin acest mod vor determina cât mai multe persoane să renunțe la fumat.

Conform studiilor realizate se observă că datorită măsurilor impuse de Uninunea Europeana (prezența pitogramelor de pe pachete, înăsprirea legislației, creșterea prețurilor) tot mai multe persoane renunță la acest viciu. (Cătălina Iuliana L.)


Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Fumatul
DorohoiNews.ro, 07-01-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Două vești:
- Am o veste bună și una proastă.
- Zi-mi-o pe aia bună.
- Voi deveni tătic!
- Și cea proastă?
- Nevasta ta e însărcinată!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar
Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și pizzar. Relații la telefon: 0747677372

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând apartament cu 2 camere, ultracentral, lângă Piața Centrală

Vând apartament cu 2 camere, ultracentral, lângă Piața Centrală
Caracteristici: - Suprafață generoasă: 54 mp; - 2 camere spațioase și luminoase; - Etajul 4, bloc ...

Vânzări terenuri

Vânzări terenuri
Vând teren în Dealu Mare, la 2km de orașul municipiu Dorohoi, teren arabil întabulat ...

Teren de vânzare 1000 mp

Teren de vânzare 1000 mp
Ofer spre vânzare teren în suprafață de 1000 mp pe strada Mihail Sadoveanu, foarte aproape ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro