Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

ninsoare-puternica-ger

Meteorologii au emis o informare meteo de ninsori viscolite şi ger în aproape toata ţara, în intervalul 24 ianuarie, ora 18:00 și 26 ianuarie, ora 12:00.

În intervalul menţionat vremea se va înrăutăţi şi vor fi precipitaţii în toată ţara. Va ninge şi se va depune strat consistent de zăpadă în Oltenia, Muntenia, cea mai mare parte a Dobrogei, în sudul Moldovei, precum şi în zona Munţilor Banatului, a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură.

Cantităţile de precipitaţii vor depăşi pe arii restrânse 20 l/mp în 24 de ore. Vântul se va intensifica cu precădere în sudul şi sud-estul ţării, unde va avea viteze de peste 60....70 km/h, viscolind ninsoarea.

Vor fi precipitaţii mixte şi se va depune polei în Banat, sudul Dobrogei, iar la începutul intervalului şi în sudul Olteniei. Vremea se va răci, mai ales în estul şi sud-estul ţării, unde va deveni geroasă în cursul nopţilor şi al dimineţilor.

Vineri
, scăderea temperaturii continuă astfel că doar în regiunile intracarpatice mai rămâne puţin peste mediile multianuale; în restul ţării vorbim deja de o vreme rece pentru data din calendar. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între minus 11, minus 10 grade în nordul Moldovei la Suceava şi 7-8 grade în Banat la Timişoara. Cerul va fi mai mult noros şi pe spatii restrânse se vor semnala precipitaţii sub formă de ninsoare în Moldova şi la munte, mai mult ploi în Banat şi precipitaţii mixte în restul ţării. Seara şi noaptea precipitaţiile se vor accentua treptat în sudul ţării. Izolat vor fi depuneri de polei. Vântul va prezenta intensificări în zona montană, precum şi în jumătatea de sud a ţării.

Sâmbătă,
vremea va fi închisă şi se vor semnala precipitaţii pe arii extinse în majoritatea regiunilor. Vor fi mai ales ninsori, exceptând vestul şi sud-estul ţării, unde vor fi precipitaţii mixte. Izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va continua să aibă intensificări la munte şi în jumătatea de sud a ţării. Temperatura continuă să scadă. Maximele vor fi cuprinse între minus 13... minus 12 grade în nordul Moldovei şi 2-3 grade în Banat si Crişana.

DorohoiNews.ro

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Like”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.

 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

ninsoare-puternica-ger
DorohoiNews.ro, 24-01-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Două vești:
- Am o veste bună și una proastă.
- Zi-mi-o pe aia bună.
- Voi deveni tătic!
- Și cea proastă?
- Nevasta ta e însărcinată!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar
Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și pizzar. Relații la telefon: 0747677372

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând apartament cu două camere

Vând apartament cu două camere
Vând apartament 2 camere la parter 52 mp. Apartamentul se vinde mobilat și utilat complet . Preț ...

Vând Bicicletă Nakamura 24 inch

Vând Bicicletă Nakamura 24 inch
Bicicleta Nakamura, roti 24 inch, 6 viteze. Bicicleta este adusa din Franta si functioneaza perfect. ...

Vând casă și teren în Dorohoi

Vând casă și teren în Dorohoi
Proprietatea se afla in Dorohoi, cartier Trestiana, strada Ardeal si este compusa din casa bătrânească ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro