Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

vremea

Norii aduc ploi, mai ales sub formă de averse, cu tot alaiul de tunete şi fulgere, iar în regiunile sudice şi în Carpaţii Meridionali cantităţile de apă vor mai depăşi local 10-15 l/mp. În zona montană înaltă, ploile se transformă în lapoviţă şi ninsoare. Vântul va avea uşoare intensificări la munte şi, local şi temporar, în restul teritoriului. Temperaturile maxime, în scădere faţă de ieri în sudul şi centrul ţării, vor fi cuprinse între 11 şi 19 grade.

La munte cerul va fi acoperit de nori şi va ploua pe arii extinse în cursul zilei. Vor fi ploi de vară - averse însoţite izolat de descărcări electrice, iar în Carpaţii Meridionali cantităţile de apă vor mai depăşi local 10-15 l/mp. În zona montană înaltă precipitaţiile vor fi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, iar valorile termice vor fi în scădere uşoară în masivele sudice şi vestice, iar în cele estice nu se vor modifica semnificativ faţă de ieri. În weekend aspectul vremii se îmbunătăţeşte. Sâmbătă, doar izolat mai plouă slab în Carpaţii Meridionali şi în Munţii Banatului. În restul zonei montane cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare, mai ales ziua. Valorile termice vor fi în creştere uşoară faţă de vineri. Duminică, vremea va fi în general frumoasă în toată zona montană, aşadar în ansamblu weekendul se vede frumos de la munte.

Nori mulţi şi ploi în regiunile intracarpatice, pe arii extinse. Doar în nord-vest sunt posibile şi scurte perioade însorite. În zona montană înaltă precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Local şi temporar vântul va avea intensificări uşoare. Maximele scad, dar tot sunt peste mediile climatologice. Vor fi peste 10 grade, iar în Maramureş, nordul Crişanei şi al Transilvaniei ajung la 18-19 grade.

Moldova va avea aceeaşi vreme - fără soare, cu ploi pe arii extinse în jumatatea de sud şi local în cea de nord. Local şi temporar vântul va mai avea intensificări uşoare. La amiază vor fi 16 grade la Galaţi, Bacău şi Iasi şi 13 la Suceava.

Vremea în weekend
Sâmbătă, vremea se va ameliora sub aspectul precipitaţiilor. Cerul va deveni variabil, iar unele înnorări - şi pe arii restrânse ploi slabe - mai cad doar în partea de sud-vest a ţării şi la munte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în estul şi sudul teritoriului şi numai trecător şi izolat în celelalte regiuni. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8-9 grade la Constanţa şi 18 grade în Oltenia şi în Banat, la Timişoara.

Duminică, vremea va fi în general frumoasă şi uşor mai caldă decât cea obişnuită la această dată calendaristică - dar asta numai în regiunile vestice. Cerul va fi mai mult senin, cu unele înnorări la începutul zilei în sud-vest. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 grade la Constanţa şi 19 grade la Timişoara, poate şi 20 de grade, izolat, în Banat. Dimineaţă, izolat, în nord, centru şi est, va fi brumă, iar în vest vor fi condiţii de ceaţă. Sursa: realitatea.net

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

vremea
DorohoiNews.ro, 28-03-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Pacientul înainte de operație:
- Care sunt șansele?
- Domnule, am făcut operația asta deja de peste 30 de ori!
- Atunci pot să stau liniștit...
- Normal, odată și odată tot trebuie să reușească!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru ambalare. Vezi detalii!

Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru ambalare. Vezi detalii!
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru lucru pe instalație de preparare ...

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

„Atelier Alarme” Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!

„Atelier Alarme” Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!
„Atelier Alarme” Dorohoi angajează ajutor de electrician / electrician curenti slabi / tehnician ...

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar
Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și pizzar. Relații la telefon: 0747677372

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând apartament cu 2 camere, ultracentral, lângă Piața Centrală

Vând apartament cu 2 camere, ultracentral, lângă Piața Centrală
Caracteristici: - Suprafață generoasă: 54 mp; - 2 camere spațioase și luminoase; - Etajul 4, bloc ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro