Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

examen-auto

Un deputat a depus la Parlament un proiect de lege care prevede ca persoanele care doresc să obţină permisul auto trebuie să facă dovada absolvirii a minim 8 clase.

Deputatul PSD Ioan Munteanu a declarat că a depus iniţiativa legislativă la birourile Camerei Deputaţilor şi Senatului şi cere discutarea proiectului în comisiile de specialitate. Munteanu vrea ca persoanele care doresc să obţină permisul auto să facă dovada absolvirii a minim 8 clase.  "Pentru mine, şi această iniţiativă legislativă este o prioritate, aşa cum este amnistia fiscală şi ordonanţa cu privire la aleşii locali. Avem nevoie de o astfel de lege pentru că din ce în ce mai multe accidente sunt comise de oameni care sunt analfabeţi", a declarat deputatul PSD Ioan Munteanu, potrivit Agerpres.
 
Parlamentarul consideră că introducerea obligativităţii absolvirii cursurilor gimnaziale va conduce la scăderea numărului de accidente grave. Conform legii actuale, obţinerea permisului auto nu este condiţionată de un nivel minim de studii. Sursa: romaniatv.net

 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani

PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

examen-auto
DorohoiNews.ro, 04-09-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

04.09.2014 la 21:09

da e pe degeaba eu cunosc cativa cu 5, 6 clase si au luat prmisu in alata tara important e sa stie sa citeasca si sa gandeasca rapid

04.09.2014 la 13:19

dar de ce nu se da o lege in care sai oblige pe toti sa faca 8 clase asa cum se proceda pe timpul raposatului si dupa aceea sa propui o asemenea lege

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Decizie:
- Ce vă place mai mult, vinul sau femeile?
- Depinde de data fabricației.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează mecanic utilaj și conducători auto cat C

SC din Dorohoi angajează mecanic utilaj și conducători auto cat C
Societate comercială din Dorohoi angajează mecanic utilaj și conducători auto cat C. Relații la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru ambalare. Vezi detalii!

Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru ambalare. Vezi detalii!
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru lucru pe instalație de preparare ...

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

„Atelier Alarme” Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!

„Atelier Alarme” Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!
„Atelier Alarme” Dorohoi angajează ajutor de electrician / electrician curenti slabi / tehnician ...

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar
Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și pizzar. Relații la telefon: 0747677372

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

SABCO-S Dorohoi angajează vânzător / casier

SABCO-S Dorohoi angajează vânzător / casier
SC SABCO-S SRL din Dorohoi angajează vânzător / casier. Detalii la telefon 0745182610 sau în ...

Ofer spre închiriere apartament

Ofer spre închiriere apartament
Închiriez apartament cu două camere Al. Victoria. Detalii la tel . 0040 3883881411. (Whatsup)

Garsonieră de închiriat

Garsonieră de închiriat
Ofer spre închiriere garsonieră decomandată, mobilată și utilată complet în cartierul ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro