Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

la gradinita

Copiii care provin din familii nevoiaşe şi care vor frecventa zilnic grădiniţa vor primi un stimulent educational, potrivit unei legi care va intra în vigoare duminică. Prevederile din actul normativ stabilesc că pentru fiecare copil se vor acorda tichete sociale în valoare de 50 de lei pe lună.

De prevederile legii vor putea beneficia toti parintii cu venituri modeste care isi vor duce copiii la gradinita, acestora fiindu-le oferite tichete sociale conditionate de prezenta zilnica a celor mici la cursuri. Potrivit Guvernului, circa 111.000 de copii vor beneficia de stimulentul educational. De tichetele sociale vor beneficia copiii din familiile defavorizate, cetatenii romani care au domiciliul sau resedinta in Romania, in vederea cresterii accesului la educatie al acestora.

In plus, de acordarea tichetelor sociale pot beneficia, potrivit dispozitiilor legale, si copiii din familii defavorizate care nu au cetatenie romana, daca se afla in una dintre urmatoarele situatii:

·    sunt cetateni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai Spatiului Economic European, ai Confederatiei Elvetiene sau straini, denumiti in continuare straini, pe perioada in care au domiciliul ori, dupa caz, resedinta in Romania, in conditiile legislatiei romane;   
·    sunt cetateni straini sau apatrizi carora li s-a acordat, in conditiile legii, o forma de protectie;   
·    sunt apatrizi care au domiciliul sau, dupa caz, resedinta in Romania, in conditiile legii.

Normele metodologice stabilesc ca de stimulentul educational beneficiaza copiii din familiile defavorizate, formate din sot, sotie si copiii aflati in intretinerea acestora, care locuiesc impreuna. Totodata, aceleasi beneficii pot fi acordate si copiilor aflati in intretinerea unei persoane singure, prin care se intelege persoana aflata in una dintre urmatoarele situatii: este necasatorita; este vaduva; este divortata; are sotul/sotia declarat/declarata disparut/disparuta prin hotarare judecatoreasca; are sotul/sotia arestat/arestata preventiv pe o perioada mai mare de 30 de zile sau executa o pedeapsa privativa de libertate si nu participa la intretinerea copiilor; nu a implinit varsta de 18 ani si se afla in una dintre situatiile prezentate mai sus; a fost numita tutore sau i s-au incredintat ori i s-au dat in plasament unul sau mai multi copii si se afla in una dintre situatiile amintite anterior.

Potrivit Legii nr. 248/2015 privind stimularea participarii in invatamantul prescolar a copiilor provenind din familii defavorizate, care intra duminica in vigoare, valoarea nominala lunara minima a stimulentului educational este de 0,1 ISR (indicator social de referinta), pentru fiecare copil inscris la gradinita, beneficiar al stimulentului.

Cum valoarea ISR este acum de 500 de lei, fiecare copil inscris in program va beneficia de cel putin 50 de lei pe luna.

Conditiile in care se pot oferi ajutoarele si pentru ce perioada vor fi acordati banii

Pentru a putea beneficia de stimulentele educationale oferite de stat copiilor din familii sarace, vor trebui indeplinite urmatoarele conditii:
    
·    varsta minima a copilului sa fie de trei ani, implinita oricand pe parcursul anului scolar curent - copiii pot fi inscrisi la gradinita si inainte sa implineasca varsta de trei ani, daca spatiul o permite, dar devin eligibili in luna in care implinesc varsta de trei ani;
·    copilul sa nu fie mai mare de sase ani, varsta implinita dupa data de 1 septembrie a anului scolar curent;
·    venitul lunar pe membru de familie sa fie de cel mult 284 de lei (de doua ori nivelul venitului minim garantat pentru o singura persoana).

Actul normativ citat prevede ca stimulentele educationale sa fie acordate sub forma tichetelor sociale, incepand cu luna in care beneficiarul indeplineste criteriile de eligibilitate, pe baza unei cereri si a unei unei declaratii pe propria raspundere, de unul dintre parinti, reprezentantul legal al copilului sau, dupa caz, persoana desemnata de parinte sa intretina copilul.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

la gradinita
DorohoiNews.ro, 07-02-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor
Angajez muncitori calificați și necalificați în domeniul constructiilor, în special șef ...

Căutăm o bonă cu experiență

Căutăm o bonă cu experiență
Căutăm o bonă cu experiență pentru a lucra la domiciliu cu un copil de un an jumătate. Candidatul ...

Vând colțar

Vând colțar
Vând canapea colțar in stare foarte buna și masa extensibila, preț 1500 lei. Relatii la telefon ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro