Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Terasa_d

Începând cu data de 1 iunie se redeschid terasele, dar accesul la mese, servirea și consumația se vor face în condiții deosebite, impuse de pandemia COVID-19, cu respectarea mai multor reguli și cu numeroase interdicții.

Ordinul emis de ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, ministrul Economiei, Virgil Popescu, şi preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru siguranţa alimentelor prin care se aprobă normele pentru prevenirea răspândirii noului coronaavirus la prepararea, servirea şi consumul produselor alimentare, băuturilor alcoolice şi nealcoolice în spaţiile special amenajate în exteriorul clădirilor unităţilor de alimentaţie publică a fost publicat în monitorul oficial. În document se prevede că nu se va permite accesul clienţilor cu simptome respiratorii la terase.

Respectarea distanţei între angajaţi

Totodată, la o masă vor putea sta maxim patru persoane, dacă nu sunt membri ai aceleiaşi familii, şi nu se vor transfera meniuri, solniţe sau alte obiecte de la o masă la alta, urmând să fie dezinfectate după plecarea clienţilor de la o masă. Iar personalul de servire trebuie să poarte măşti şi mănuşi.

De asemenea, trebuie luate măsuri de respectare a distanţei între angajaţi sau, dacă acest lucru nu este posibil, trebuie luate măsuri suplimentare de protecţie (reducerea numărului de angajaţi şi lucrul în ture, folosirea de echipament de protecţie). În plus, curăţenia şi dezinfectarea cu produse biocide a spaţiilor, echipamentelor şi ustensilelor trebuie făcute mai frecvent.

În ceea ce îi priveşte pe clienţi, nu li se va permite accesul celor cu simptome de infecţie respiratorie, iar la intrarea pe terasă şi la grupurile sanitare trebuie să fie puse dispozitive cu substanţe dezinfectante pentru mâini.

Este interzis consumul de alimente în picioare

Documentul prevede interzicerea transferului de la o masă la alta al meniurilor, solniţelor, olivierelor şi altor obiecte, care trebuie dezinfectate după plecarea clienţilor de la o masă. Este interzis şi consumul de alimente în picioare, pentru a se minimiza circulaţia clienţilor pe terasă. La o masă pot sta maxim patru persoane, cu respectarea distanţei de 1,5 metri între persoane, cu excepţia membrilor aceleiaşi familii, care locuiesc împreună.

Între scaunele de la mese alăturate trebuie să existe o distanţă de minim doi metri. Locurile se vor ocupa cu rezervare anterioară, pentru a evita aglomeraţia şi a face mai uşoară o eventuală anchetă epidemiologică, dacă aceasta s-ar impune. Personalul de servire trebuie să poarte mască şi mănuşi, iar mănuşile folosite la servire nu vor fi utilizate la pregătirea mesei. Sursa: capital.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani

PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Terasa_d
DorohoiNews.ro, 30-05-2020

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Pacientul înainte de operație:
- Care sunt șansele?
- Domnule, am făcut operația asta deja de peste 30 de ori!
- Atunci pot să stau liniștit...
- Normal, odată și odată tot trebuie să reușească!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru ambalare. Vezi detalii!

Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru ambalare. Vezi detalii!
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru lucru pe instalație de preparare ...

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

„Atelier Alarme” Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!

„Atelier Alarme” Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!
„Atelier Alarme” Dorohoi angajează ajutor de electrician / electrician curenti slabi / tehnician ...

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar
Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și pizzar. Relații la telefon: 0747677372

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând casă și teren în Dorohoi, strada Ardeal

Vând casă și teren în Dorohoi, strada Ardeal
Proprietatea se afla in Dorohoi, cartier Trestiana, strada Ardeal si este compusa din casa bătrânească ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro