Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

prognoza-meteo-val-de-aer-polar

România a avut cea mai geroasă noapte din an. Temperaturile au scăzut până la -22 de grade, iar jumătate de țară se află sub cod galben de viscol.

Meteorologii anunță că se așteaptă încă 4 zile de frig extrem. Ce zone sunt vizate. 
„Minus 19 grade au fost în zonele joase de relief, la Târgul Ogrești, azi-noapte dar este adevărat că în zilele următoare o să fie tot mai frig. Cele mai reci nopți vor fi cele de joi și de vineri de joi și vineri dimineață cel mai frig, ger, adică sub -10 grade în multe regiuni în țară, cu precădere în Maramureș, Transilvania, Crișana.

De asemenea, prin Moldova, zonele deluroase din restul țării, dar chiar și în rest, pe alocuri o să avem temperaturi sub -10 grade aceste temperaturi putem com coborî chiar spre -20 de grade în aceste nopți, probabilitatea mai mare fiind în estul Transilvaniei, dar izolat și în rest.

Așadar, câteva nopți geroase cele mai reci joi vineri. Dacă ne referim la zilele cele mai reci, acestea vor fi cele de mâine și de poimâine marți și miercuri când după-amiaza vor fi în general între -5 și 3-4 grade cele mai mici în Moldova, în estul Transilvaniei, cele mai mari în zona Olteniei. Chiar și în București temperaturi tot mai scăzute ziua 1-2-3 grade foarte apropiată de 0 grade.

Miercuri chiar ar putea să nu depășească 0 grade să fie undeva la -2 minus un grad, iar nopțile să aibă temperaturi între -7 -5 grade mai scăzute în zona preorășenească, spre -8 minus 9 grade.

Așadar, din punct de vedere termic, așa ne vom aminti că este iarnă și chiar unele valori vor fi sub cele care ar trebui să fie în mod normal la această dată.

Vor fi și ninsori, însă slabe cantitativ. Mâine le așteptăm în jumătatea de est a țării, poimâine în sud-est, iar cele din sudul Moldovei, din Muntenia, Dobrogea, trecător vor fi asociate și cu intensificări ale vântului, însă să fie cumva la mi limită vânt în general între 40-50 de kilometri pe oră, iar ninsorile acestea foarte, foarte slabe.

ANM, prognoza meteo actualizată. Cum va fi vremea în weekend
Însă senzația va fi neplăcută, poate da pe alocuri aspectul acesta de viscol și să intensifice senzația de frig.

După aceea, joi vineri vreme bună, fără precipitații sub formă de ninsoare. De altfel, nu vom avea deloc precipitații, iar weekend-ul să ne aducă din nou ninsori în vest, în nord, în centru și pe suprafețe mai mici în rest", a spus Meda Andrei, meteorolog în cadrul ANM, în emisiunea Decisiv de la Antena 3 CNN.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani

PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

prognoza-meteo-val-de-aer-polar
DorohoiNews.ro, 07-02-2023

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Pacientul înainte de operație:
- Care sunt șansele?
- Domnule, am făcut operația asta deja de peste 30 de ori!
- Atunci pot să stau liniștit...
- Normal, odată și odată tot trebuie să reușească!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru ambalare. Vezi detalii!

Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru ambalare. Vezi detalii!
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru lucru pe instalație de preparare ...

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

„Atelier Alarme” Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!

„Atelier Alarme” Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!
„Atelier Alarme” Dorohoi angajează ajutor de electrician / electrician curenti slabi / tehnician ...

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar
Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și pizzar. Relații la telefon: 0747677372

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

SABCOS Dorohoi angajează șofer categoria B și C+E

SABCOS Dorohoi angajează șofer categoria B și C+E
SABCOS Dorohoi angajează șofer categoria B și C+E. Relații la telefon: 0745182610

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin

SABCO-S Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin
SC SABCO-S SRL din Dorohoi angajează lucrător comercial pentru magazin. Detalii la telefon 0745182610 ...

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare

SABCO-S Dorohoi angajează operator facturare
SC SABCO-S SRL din Dorohoi scoate pentru angajare un post de operator facturare. Detalii la telefon: ...

Vând casă și teren în Dorohoi, strada Ardeal

Vând casă și teren în Dorohoi, strada Ardeal
Proprietatea se afla in Dorohoi, cartier Trestiana, strada Ardeal si este compusa din casa bătrânească ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro