Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

FEDEROVICI SENAT

Senatorul PSD Doina Federovici initiator al legii voluntariatului salută adoptarea de către Parlamentul României a acestei legi, lege menită să-i sprijine pe tinerii care se implică în activități de voluntariat.
   
„Mă bucur că un proiect la care au contribuit foarte multe persoane, Legea Voluntariatului, a fost adoptat astazi de Parlament. Am lucrat in cadrul acestui proiect alături de foarte multi colegi parlamentari, dar si de  reprezentanți ai ONG-urilor de specialitate, cărora doresc să le mulțumesc pentru implicare. Tinerii sunt principalii beneficiari ai acestei legi. De acum, voluntariatul va putea fi considerat experiență profesională, iar astfel aceștia își vor putea găsi mai ușor un loc de muncă. Prin această lege, încurajăm tinerii să se implice civic și totodată îi răsplătim pentru efortul. Legea voluntariatului prezintă câteva mari avantaje. Voluntariatul, va fi recunoscut ca experiență profesională, iar voluntarii vor putea cere din partea organizațiilor sau instituțiilor gazdă un certificat de competențe recunoscut la nivel european. Un alt avantaj este că, dacă la un interviu de angajare doi candidați au același punctaj, cel care a activat ca voluntar va putea primi puncte în plus. În ceea ce privește avantajele pentru bugetul de stat, va fi interzisă disimularea unui contract de muncă într-unul de voluntariat, pentru eludarea de la plata taxelor către stat. Vom putea ajuta astfel miile de tineri care activează ca voluntari în diferite organizații, și care, atunci când vor să se angajeze, întâmpină dificultăți din cauza lipsei de experiență profesională recunoscută oficial” – a declarat senatorul Doina Federovici

Legea va fi publicata in Monitorul Oficial imediat dupa promulgare.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturați-vă, cu un simplu „Click” - „Îmi place”, comunității noastre de cititori de pe pagina de Facebook.



 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

FEDEROVICI SENAT
DorohoiNews.ro, 27-05-2014

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Doi îndrăgostiți trec pe lângă o cofetărie.
Ea: Mmm... ce bine miroase!
El: Daca vrei, mai trecem o dată.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând apartament în zonă centrală

Vând apartament în zonă centrală
Vand apartament, str. Grigore Ghica, 2 camere 48 m2, sc B, ( la mijloc, călduros), ultimul etaj. Boxa. ...

Caut persoană pentru tuns gazon

Caut persoană pentru tuns gazon
Caut om să tundă un gazon. Tel: 0725810071

Casă bătrânească și teren în Dorohoi

Casă bătrânească și teren în Dorohoi
Proprietatea se afla in Dorohoi, cartier Trestiana, strada Ardeal si este compusa din casa bătrânească ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro