Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

cumunicat sanatate

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Marius Constantin Budăi, atrage atenția asupra degringoladei din Ministerul Sănătății și din Guvern, în condițiile în care ne aflăm în valul trei al pandemiei.

„Spitalele sunt pline, nu mai avem locuri la ATI, dar marii bărbați de stat au catadicsit să își dea cu trotinetele în cap fix acum, în timp ce traversăm valul trei al pandemiei Covid. Ministerul Sănătății nu este, acum, condus, interimarul Cîțu neavând timp de toate. Mai mult, nu avem un Guvern funcțional, acesta nu s-a putut întruni ieri pentru a dezbate problemele stringente ale țării, fiindcă miniștrii USR-Plus au refuzat să participe. Nu mai găsești loc la analize decontate până în iunie, iar dacă nu ai bani să le plătești nu ai decât să te rogi la Dumnezeu să nu pățești nimic timp de două luni de zile. Se moare în spitalele din România, iar -puștanii de stat-, după cum ei înșiși s-au autointitulat, se amenință reciproc că își iau jucăriile și pleacă”, precizează vicepreședintele Camerei Deputaților, Marius Constantin Budăi.

Situația este gravă și din punct de vedere economic, însă nici măcar acest lucru nu îi face pe cei din Coaliția PNL-USR+UDMR să se comporte matur.

„Șomajul crește de pe o zi pe alta, sunt angajați trimiși în șomaj tehnic sau care sunt plătiți cu jumătate de normă, veniturile la stat au înghețat, iar Ministerul Muncii amenință cu un Memorandum de reducere a sporurilor. Prețurile au crescut și continuă, de la alimemente la energie, leul se depreciază zilnic în fața euro. 

Datoria externă a crescut uluitor, deficitul comercial al României a explodat cu aproape 300%. În toată această degringoladă PNL și USR nu se mai înțeleg, iar președintele Klaus Iohannis este dispărut. Retrăim vremurile când țara era condusă de CDR, ceea ce am spus încă de la sfârșitul anului trecut”, explică Marius Constantin Budăi.

PSD reiterează faptul că liderii PNL și USR nu dovedesc a avea maturitatea politică necesară pentru a conduce o țară, cu atât mai puțin pe timp de pandemie și criză economică.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

cumunicat sanatate
DorohoiNews.ro, 15-04-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Două vești:
- Am o veste bună și una proastă.
- Zi-mi-o pe aia bună.
- Voi deveni tătic!
- Și cea proastă?
- Nevasta ta e însărcinată!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar
Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și pizzar. Relații la telefon: 0747677372

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Teren de vânzare 1000 mp

Teren de vânzare 1000 mp
Ofer spre vânzare teren în suprafață de 1000 mp pe strada Mihail Sadoveanu, foarte aproape ...

Vând casă și teren în Dorohoi

Vând casă și teren în Dorohoi
Vand casa si teren intravilan , 2800mp , in Dorohoi . Relatii la tf 0729821182

Vând apartament cu două camere

Vând apartament cu două camere
Vând apartament 2 camere la parter 52 mp. Apartamentul se vinde mobilat și utilat complet . Preț ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro