Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

OnisaP

Preşedintele interimar al organizaţiei judeţene PC Botoşani Paul Onişa, este de părere că formaţiunile politice din opoziţie ar trebui să susţinută unul şi acelaşi candidat pentru primăria Corni. Problema a fost pusă vineri după amiază, în cadrul unei întâlniri pe care liderii locali ai PC, printre care Paul Onişa, Dan Roşu şi Adrian Lăcătuş, au avut-o cu cei ai PNL Botoşani. Liderii locali ai PNL au refuzat însă să colaboreze şi cu PSD în bătălia electorală de la Corni.  Discuţiile au avut loc în contextul proaspătului protocol încheiat la nivel naţional între PNL şi PC, scrie botosaninews.

"Am căutat să facem noi primul pas spre armonizarea relaţiilor şi să arătăm că avem tăria să susţinem un candidat al altui partid politic. Aici a apărut o problemă în viziunea mea. Am făcut un sondaj la Corni şi am constatat că Dorneanu, candidatul PD-ului şi fostul membru al Partidului Conservator până în 2008 este pe primul loc, apoi pe locul doi este candidatul PSD-ului cu un procent însemnat şi abia pe locul trei candidatul PNL-ului", a declarat Paul Onişa.
În acest context a venit şi sugestia ca, prin unirea capacităţilor celor trei formaţiuni politice din opoziţie, PNL, PC şi PSD, candidatul PD-L să fie învins în alegerile parţiale de la Corni din data de 13 februarie.
"Le-am sugerat celor de la PNL că ar fi bine să susţinem un singur candidat, cel mai bine clasat şi acesta să fie candidatul PSD-ului. Noi trebuie să demonstrăm că putem lucra într-o echipă şi să lăsăm orgoliile şi ambiţiile de partid şi să ne confruntăm cu adversarul numărul unu, PDL-ul. Cei de la PNL şi-au propus să-şi menţină în cursă candidatul lor motiv pentru care, în baza protocolului, suntem dispuşi să-l susţinem”, a mai adăugat preşedintele interimar al PC Botoşani. (Dorohoinews.ro)
 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani

PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

OnisaP
DorohoiNews.ro, 22-01-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

23.01.2011 la 18:26

LOCUIESC IN NEW YORK SI CITESC CU MULTA PLACERE ZIARUL VOSTRU.TOTDEAUNA DOROHOIENII AU FOST LA INALTIME.NICI ACUM NU AU RAMAS MAI PREJOS.MULT NOROC SI PROSPERITATE TUTUROR I WISH YOU A LOT OF LUCK

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Pacientul înainte de operație:
- Care sunt șansele?
- Domnule, am făcut operația asta deja de peste 30 de ori!
- Atunci pot să stau liniștit...
- Normal, odată și odată tot trebuie să reușească!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează mecanic utilaj și conducători auto cat C

SC din Dorohoi angajează mecanic utilaj și conducători auto cat C
Societate comercială din Dorohoi angajează mecanic utilaj și conducători auto cat C. Relații la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru ambalare. Vezi detalii!

Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru ambalare. Vezi detalii!
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru lucru pe instalație de preparare ...

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

„Atelier Alarme” Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!

„Atelier Alarme” Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!
„Atelier Alarme” Dorohoi angajează ajutor de electrician / electrician curenti slabi / tehnician ...

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar
Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și pizzar. Relații la telefon: 0747677372

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

SABCO-S Dorohoi angajează vânzător / casier

SABCO-S Dorohoi angajează vânzător / casier
SC SABCO-S SRL din Dorohoi angajează vânzător / casier. Detalii la telefon 0745182610 sau în ...

Ofer spre închiriere apartament

Ofer spre închiriere apartament
Închiriez apartament cu două camere Al. Victoria. Detalii la tel . 0040 3883881411. (Whatsup)

Garsonieră de închiriat

Garsonieră de închiriat
Ofer spre închiriere garsonieră decomandată, mobilată și utilată complet în cartierul ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro