Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

pdl

Vineri, 16 septembrie filiala Partidului Democrat Liberal din Dorohoi condusă la ora actuală de medicul Valerian Andrieş va organiza o nouă şedinţă de partid.

Ședinţa a fost anunțată la ora 13:00 și va avea loc în incinta sediului PDL aflat în clădirea Pieţei mari. În cadrul aceastei întâlniri se vor dezbate proiecte atât din domeniul politic, cât şi social pe care formaţiunea vizează să le pună în practică. Cu detalii despre ce se va discuta concret şi despre momentele în care discuţiile vor deveni mai „interesante" vom reveni vineri după şedinţă. Pentru cei care nu sunt familiarizaţi încă cu gruparea PDL-istă, iată un scurt istoric.

Partidul Democrat este succesorul Frontului Salvării Naţionale, al Partidului Democrat, al Partidului Democrat al Muncii, al Partidului Unităţii Social Democrate, al Frontului Democrat Român, al Partidului Alianţa Natţonală Română, al Partidului Pensionarilor şi Protecţiei Sociale şi al Partidului Liberal Democrat, partide cu care PDL a fuzionat prin absorbţie. (DorohoiNews.ro, Adriana D.)


Autor: DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

pdl
DorohoiNews.ro, 15-09-2011

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

15.09.2011 la 19:21

sinteti un partid de nimic lingai si mincinosi nu veti fi votati nici de dracu

15.09.2011 la 18:16

Toate partidele tin sedinte,dar in anonimat !Sa aiba curaj PDL-ul local,sa tina sedintele in si cu....public!?!Daca e asa,schimbati locatia si veti constata,problemele si interesul cetatenilor!Nu mai aveti mijloace de comunicare,cu alegatorii,decat aceasta?Duminica se anunta o vreme frumoasa !Nu vreti sa ne intalnim ,in parc?Nu avem nevoie de muzica,avem nevoie de un dialog sincer,real si de perspectiva,cu partidul ce ne guverneaza !Asteptam,invitatiile !Urmarind comentariile ,la aceasta stire,nu s-ar zice ca .....democratia nu functioneaza !

15.09.2011 la 16:51

Dacă voi crede-ţi că ne ve-ţi prosti iarăşi cu o găleată, un şorţ de bucătărie, o pâine, etc. cred că ori sunteţi bolnavi, nu aveţi toate ţiglele pe casă sau mai ştiu eu ce... Ar trebui să vă număraţi zilele care au rămas până la viitoarele alegeri !!! Prăduiţi ce a mai rămas din această ţară... Ziua scadenţei se apropie...

15.09.2011 la 14:42

daca oricare partid s-ar baza pe eroi din astia din umbra de mare valoare care critica si arunca injurii cu nemiluita cu siguranta ca am ajunge departe..mergi la oglinda si vezi cat de valoros esti..poate tinem vreo mare valoare deoparte si nu stim

15.09.2011 la 09:01

NU MAI INCERCATI SA VA SCHIMBATI FATA, CA ATI RAMAS LA FEL DE MISEI SI OAMENI DE NIMIC !!! NISTE NULITATI PESTE CARE SE VA ASTERNE UITAREA CA SI PESTE CEI CARE AU FOST PNTCD. VETI INTRA IN ISTORIE PE USA DIN DOS !!! NU ISI VA AMINTI NIMENI DE VOI. PROFITORI SI LINGAI.

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Discuție în familie:
- Te rog să nu caști când vorbesc cu tine! zice soția furioasă.
- Dar nu casc, încerc și eu să spun ceva...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Angajăm gestionar materii prime și materiale

Angajăm gestionar materii prime și materiale
S.C. SPICUL 2 S.R.L. angajează gestionar pentru magazie materii prime și materiale. Pentru mai multe ...

SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale

SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale
SC SEB-COS SRL angajează șofer profesionist pentru transportul de marfă / cereale. Cerințe: - ...

SC din Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!

SC din Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!
Societate comercială din Dorohoi angajează laborant, inginer pentru construcții, mecanic utilaj și ...

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează șofer livrări, ajutor de bucătar și ajutor de ospătar. ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi
Colectivul Școlii Gimnaziale „Spiru Haret” Dorohoi este alături de familiile domnilor profesori ...

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi

Sincere condoleanțe din partea colectivului Liceului „Regina Maria” Dorohoi
Colectivul Liceului „Regina Maria” Dorohoi este alături de doamna laborant Daniela Angheluș ...

Ofer spre închiriere garsonieră în zonă centrală

Ofer spre închiriere garsonieră în zonă centrală
Ofer spre închiriere garsonieră în zonă centrală, etajul trei, utilată complet Nr de ...

Închiriere apartament cu 2 camere

Închiriere apartament cu 2 camere
Închiriez apartament cu 2 camere parțial mobilat cu centrală, aer condiționat, rulouri exterioare ...

Bucătar - pizzar cu experiență, caut de muncă

Bucătar - pizzar cu experiență, caut de muncă
Bucatar pizzar cu experiența caut de muncă în România sau în străinătate ofer și ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro