Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

studenti

Obiceiul multor studenţi de a face nopţi albe înaintea examenelor pentru „a îngrăşa porcul în ajun" prezintă o serie de riscuri pentru sănătate, avertizează cotidianul britanic „The Guardian".

Ce student, fost sau actual, poate spune cu mâna pe inimă că măcar o dată nu i s-a-ntâmplat să piardă nopţile? Şi nu la vreo petrecere, cu paharul în mână, cum s-ar putea crede, ci cu burta pe carte, înaintea unui examen important, a unuia mai dificil sau pur şi simplu înaintea unui test pentru care nu a învăţat de fapt tot semestrul.
Aceasta este întrebarea de la care a pornit ziarul britanic „The Guardian" în prezentarea unui studiu care explică ce se întâmplă, de fapt, în corpul uman dacă acesta nu este lăsat să doarmă.

O experienţă de coşmar după o greşeală minoră
De multe ori, studenţii privesc „nopţile albe" ca pe un rău necesar şi inevitabil în faţa unei ameninţări „groaznice", precum termenul de predare ori de prezentare a unei disertaţii care poate să confirme ori să dărâme valoarea academică a unui student.

Ultimele retuşuri la un proiect pentru care ai lucrat luni în şir, precum cel de licenţă, se pot transforma uşor într-un calvar alimentat cu cofeină, mai ales dacă descoperi pe ultima sută de metri că ai greşit undeva şi că trebuie să refaci în câteva zile documentaţia pe care ai scris-o anterior în decursul câtorva săptămâni.
„Încă am coşmaruri de la întâlnirea finală cu profesoara coordonatoare de proiect, trei zile înainte de termenul de predare a lucrării. Ea m-a informat pe un ton relaxat că tot ce făcusem în ultimele trei luni nu fusese decât o pierdere de timp. Greşeala era minoră, dar 20 de pagini au mers direct la gunoi, iar eu aveam 72 de ore să mai fac ceva pentru a salva proiectul", povesteşte în „The Guardian" britanicul David Cox, student la Neuroştiinţe şi freelancer. În CV-ul acestuia apare şi faptul că i-a luat un interviu atletului jamaican Usain Bolt.

Degenerarea neuronilor, un pericol
Tot David Cox avertizează că un stil de viaţă care presupune privarea de somn pe o perioadă îndelungată (trei până la cinci ani, cât durează studiile universitare de licenţă, plus masterat) poate avea consecinţe drastice pentru tot restul vieţii. Ar putea chiar, arată noi cercetări, să declanşeze un ciclu de degenerare a neuronilor. Un profesor de medicina somnului din Boston (Massachussetts, SUA), Susan Redline, a descoperit, scrie „The Guardian", că există legături între lipsa de somn şi debutul tulburărilor neuropsihiatrice, precum anxietatea ori depresia bipolară.
Forţarea organismului să rămână treaz afectează, de asemenea, tensiunea arterială şi nivelul de inflamare la nivel celular, ceea ce înseamnă o sensibilitate crescută la boli de inimă şi cancer. Acestea sunt însă efectele pe termen lung.

Stare euforică de scurtă durată
Consecinţele imediate? Cercetări recente ale universităţilor americane Harvard şi Berkeley au scos la iveală un nou efect secundar foarte periculos al unei nopţi pierdute: o stare euforică de scurtă durată. Atunci când sari peste o noapte de somn, circuitul neuronal care controlează plăcerea şi recompensa este puternic stimulat, drept pentru care creşte şi nivelul dopaminei din organism. În termeni practici, asta înseamnă că te vei bucura de un impuls în motivaţie, vei avea o atitudine pozitivă şi chiar chef de sex. Dacă ţi se pare însă că asta sună bine, greşeşti.
Nu doar că aceste sentimente sunt de scurtă durată, dar creşterea nivelului de dopamină încurajează, de asemenea, comportamentul impulsiv şi dependenţa. Regiunile creierului responsabile pentru planificarea şi evaluarea deciziilor pur şi simplu intră în vacanţă, ceea ce înseamnă că vei fi excesiv de optimist şi fericit să-ţi asumi tot felul de riscuri.
Cele mai recente cercetări arată şi cum se produc leziunile permanente ale creierului. Este vorba despre „plasticitatea neurală", cu alte cuvinte, despre capacitatea minţii noastre de a se adapta la situaţii noi. Atunci când creierul e forţat să funcţioneze pe baza unui nivel ridicat de dopamină, în mod regulat, pur şi simplu rămâne în acea stare.
Şi uitaţi ideea de a „îngrăşa porcul" chiar în noaptea dinaintea examenului: informaţiile pur şi simplu nu pot rămâne în cap deoarece consolidarea lor se produce în creier în timpul somnului profund. Sursa: adevarul.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani

PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

studenti
DorohoiNews.ro, 29-10-2012

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Pacientul înainte de operație:
- Care sunt șansele?
- Domnule, am făcut operația asta deja de peste 30 de ori!
- Atunci pot să stau liniștit...
- Normal, odată și odată tot trebuie să reușească!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru ambalare. Vezi detalii!

Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru ambalare. Vezi detalii!
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru lucru pe instalație de preparare ...

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

„Atelier Alarme” Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!

„Atelier Alarme” Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!
„Atelier Alarme” Dorohoi angajează ajutor de electrician / electrician curenti slabi / tehnician ...

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar
Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și pizzar. Relații la telefon: 0747677372

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând casă și teren în Dorohoi, strada Ardeal

Vând casă și teren în Dorohoi, strada Ardeal
Proprietatea se afla in Dorohoi, cartier Trestiana, strada Ardeal si este compusa din casa bătrânească ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro