Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

nu-spalati-carnea-de-pui

Într-o prezentare video intitulată “adevărul despre Campylobacter”, FSA declară război acestei bacterii responsabile de infecţii intestinale în general benigne, dar care pot fi şi fatale la copii, persoanele în vârstă şi persoanele imunodepresive, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

O practică des întâlnită
Circa 280.000 de britanici sunt afectaţi anual de această bacterie, care era cauza cel mai des întâlnită a gastro-enteritei. Şi, în patru cazuri din cinci, carnea de pasăre este la originea răului.
În acest context, FSA se alarmează, pentru că, potrivit unor noi date, 44% dintre britanici spală în mod sistematic carnea de pui înainte de a o găti. Astfel, 36% dintre persoane o fac pentru a “curăţa” pasărea, o treime pentru “a înlătura germenii” şi alţii pur şi simplu “pentru că aşa au fost obişnuiţi”. Or, avertizează FSA, aceasta este o practică periculoasă, pentru că, “prin proiectarea picăturilor de apă se poate disemina bacteria pe mâini, haine, masa de lucru sau ustensilele din bucătărie”.
Prin urmare, pregătirea termică a cărnii este suficientă pentru a ucide microorganismele.

“O problemă serioasă”
“Lansăm această campanie pentru că studiul nostru a arătat că, deşi oamenii au tendinţa de a urma recomandările atunci când prepară carnea de pasăre, spălându-se pe mâini şi asigurându-se că gătesc bine carnea, sunt încă mulţi cei care spală carnea crudă”, explică directoarea FSA, Catherine Brow. “Este o problemă serioasă. Bacteria poate antrena nu doar maladii grave, chiar moartea, ci costă sute de milioane de lire anual în materie de cheltuieli de sănătate”, explică aceasta.

În Franţa, potrivit Ministerului Agriculturii, anual sunt recenzate 18.000 de cazuri. În 2012 a fost lansată o campanie contra “curăţării” cărnii de pui. Potrivit unui raport al Autorităţii Europene de Securitate a Alimentelor (EFSA), din 2012, numărul cazurilor umane de salmonelloză sunt în scădere, dar numărul de campylobacterioze este în creştere constantă. “Aceste cifre s-ar putea chiar ca în realitate să fie mai mari, pentru că nu întotdeauna îmbolnăvirile sunt semnalate”, subliniază raportul, citat de L'Express.

Recomandări
Alte recomandări privind prepararea cărnii de pui ar fi:
- când păstraţi carnea de pui la frigider, asiguraţi-vă că este bine împachetată şi nu curg lichide din ea, care ar putea contamina alte alimente.
- nu spălaţi carnea crudă, dar spălaţi-vă bine pe mâini şi curăţaţi instrumentele pe care le-aţi folosit atunci când aţi pregătit carnea.
- gătiţi carnea uniform, pentru a nu exista părţi care nu au fost tratate termic suficient.

Cine este Campylobacter
Genul Campylobacter cuprinde bacili Gram negativi, mici, nesporulaţi, cu formă curbată sau de S, ce cresc în atmosfera de 5-10% oxigen, fiind consideraţi microaerofili. Campylobacter jejuni este recunoscut ca fiind una dintre principalele cauze ale bolilor diareice bacteriene în multe ţări dezvoltate, iar Campylobacter fetus determină avorturi spontane la bovine şi ovine, dar este şi un un agent patogen la om. Aceste bacterii sunt larg răspândite în natură, fiind prezente în intestinul a numeroase specii de mamifere (porci, vaci, capre, oi, câini, pisici, rozătoare) şi păsări (pui, curcani), precum şi în apa contaminată cu materii fecale.

Mecanism de transmitere la om
Mecanismul de transmitere al infectiei la oameni nu este pe deplin elucidat. Infecţia poate fi determinată de apa sau alimentele contaminate; ca şi în cazul altor germeni enterici au fost raportate cazuri de transmitere pe cale fecal-orală a infecţiei.
După unii autori, Campylobacter se transformă, în condiţii nefavorabile, în forme ”dormante”, prin care supravieţuiesc timp îndelungat în mediul înconjurător şi revin la forma cultivabilă, virulentă, când ajung într-o gazdă favorabilă.

Infecţia apare în general vara şi este rezultatul ingestiei alimentelor nepreparate corespunzător.
Infecţiile cu Campylobacter jejuni se pot asocia cu colecistita, pancreatita, hepatita, peritonita, ulcere hemoragice la nivelul ileonului terminal sau cu complicaţii extraintestinale cum sunt: miocardita, pericardita, sindromul hemolitic-uremic, glomerulonefritele, eritemul nodos, vasculita, celulita. Complicatiile tardive care pot aparea sunt: artrita reactivă şi sindromul Guillan-Barré (polinevrita acuta idiopatică). Sursa: Realitatea.net

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

nu-spalati-carnea-de-pui
DorohoiNews.ro, 27-02-2016

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesor:
Cine răspunde la următoarea întrebare, poate merge acasă.
Un băiat aruncă geanta pe fereastră.
Profesorul:
Cine tocmai a aruncat ghiozdanul?
Băiatul:
Eu, și plec acasă acum.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani
DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal

GAVROMARM, depozit de marmură și granit în Saucenița, angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează, în condițiile ...

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare

Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare
Magazinul Peneș Curcanul Dorohoi angajează gestionar - vânzătoare. CV-urile se pot depune la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Caut persoană pentru întreținere gazon

Caut persoană pentru întreținere gazon
Caut persoană pentru întreținere gazon! Tel: 0725810071

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor

SC angajează muncitori calificați și necalificați în domeniul construcțiilor
Angajez muncitori calificați și necalificați în domeniul constructiilor, în special șef ...

Căutăm o bonă cu experiență

Căutăm o bonă cu experiență
Căutăm o bonă cu experiență pentru a lucra la domiciliu cu un copil de un an jumătate. Candidatul ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro