38% dintre tinerii cu deficienţe fizice (având IQ normal) de 19 ani şi peste, nu au urmat nici o formă de şcolarizare şi 23% dintre copiii de 7-18 ani sunt NEşcolarizaţi - acesta este rezultatul unui sondaj realizat în anul 2010, în 9 judeţe ale României.   

De aceea, educaţia pe tot parcursul vieţii (life long learning) a devenit o prioritate a sistemelor de învăţământ. Învăţarea permanentă nu este un lux, ci o condiţie necesară pentru adaptarea la cerinţele profesionale, sociale, economice şi informaţionale mereu în schimbare. Rolul educaţiei de bază, formale, rămâne esenţial, iar învăţarea permanentă, împreună cu educaţia nonformală, vin să personalizeze şi să dezvolte aptitudini cât mai aproape de cerinţele pieţei şi societăţii, dezvoltând totodată priceperea şi sufletul celui care învaţă.

Metodologia din 7 octombrie 2011 - cadru privind şcolarizarea la domiciliu, respectiv înfiinţarea de grupe/clase în spitale, Publicat în Monitorul Oficial 797 din 10 noiembrie 2011 (M. Of. 797/2011), precizează …   
(2) I.S.J./II.S.M.B. aprobă, în consiliul de administraţie, propunerile C.J.R.A.E./C.M.B.R.A.E. privind unităţile şcolare desemnate să asigure şcolarizarea la domiciliu, monitorizează procesul instructiv-educativ-recuperatoriu şi de integrare a elevilor, avizează şi monitorizează încadrarea cu personal didactic a unităţilor de învăţământ care asigură şcolarizarea la domiciliu şi comunică hotărârea unităţii şcolare rezidenţiale în vederea asigurării personalului didactic şi a organizării procesului educativ.

LEGEA 448/2006, CAPITOLUL II - Drepturile persoanelor cu handicap, SECŢIUNEA a 2-a Educaţie
Art. 15 (1) Persoanele cu handicap au acces liber şi egal la orice formă de educaţie, indiferent de vârstă, în conformitate cu tipul, gradul de handicap şi nevoile educaţionale ale acestora.
(2) Persoanelor cu handicap li se asigură educaţia permanentă şi formarea profesională de-a lungul întregii vieţi.
(3) Persoana cu handicap sau, după caz, familia ori reprezentantul legal constituie principalul factor de decizie în alegerea formei şi tipului de şcolarizare, precum şi a unităţii de învăţământ.

Un impediment prin care, cei împuterniciţi a lua decizii, îl pun pe “NU SE POATE” în faţa solicitantului, este precizat în:
Art. 16, e) şcolarizare la domiciliu până la absolvirea studiilor liceale, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani, prin grija Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.

Această prevedere NU le exclude însă celelalte modalităţi care NU prevăd limită de vârstă…
(2) Educaţia persoanelor cu handicap se realizează prin:
a) unităţi de învăţământ special;
b) integrarea individuală în unităţi de învăţământ de masă, inclusiv în unităţi cu predare în limbile minorităţilor naţionale;
c) grupe sau clase speciale compacte, integrate în unităţi preşcolare şi şcolare de masă;
d) servicii educaţionale prin cadrele didactice itinerante/de sprijin;
f) educaţia la patul de spital, pe durata spitalizării;
g) alternative educaţionale.

“Lipsa şcolarizării generează cel mai mare handicap. Am îmvăţat la zi, într-o şcoală normală, în condiţiile în care mersul, scrisul, vorbitul vizibil deficitare mă obligau zilnic să răspund unei singure întrebări: LA CE-ŢI VA FOLOSI? Nu boala mă necăjea, nici faptul că efortul meu fizic era înmiit mai mare pentru a ţine pasul cu cerinţele  impuse de programa şcolară ci, GREŞITA MENTALITATE a celor din jur. Nu existau “legi speciale”, numai câteva şcoli ajutătoare unde ajungeau doar elevii cu afecţiuni mentale. Acum statistica este tristă, discriminarea îmbrăcând haina normalităţii... Astăzi, am ajuns la vârsta când pot argumenta “beneficiile şcolarizării normale”, îndreptăţită fiind la rându-mi să întreb: De ce semenii mei cu dizabilităţi au rămas neşcolarizaţi într-un aşa mare procent? CUI FOLOSEŞTE DISCRIMINAREA?” – Mihaela Mihăescu aşteaptă un răspuns…

GALERIE FOTO