Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

UE investeste in oameni

Uniunea Europeană investește în oameni Campanie de promovare a antreprenoriatului în mediul rural în Regiunea Nord-Est
   Asociaţia Inter Concordia organizează în perioada 25 – 28 octombrie a.c și 15- 18 noiembrie a.c. campania de promovare a culturii antreprenoriale privind necesitatea creşterii abilităţilor managerilor în mediul rural în Regiunea Nord-Est,  în cadrul proiectului „Dezvoltare economică durabilă, prin creşterea calităţii resurselor umane din mediul rural“, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007- 2013.
    Campania se adresează managerilor din domeniul non-agricol care locuiesc în mediul rural.  Astfel, experți din cadrul echipei de management a proiectului, alături de  specialiști în consiliere și formare profesională în domeniul antreprenoriatului, se vor întâlni cu manageri din diverse localități rurale din Regiunea Nord-Est, precum Corni, Vorona, Pomarla, Gorbanești, Rachiti, Hudești, Cristinești și Curtești. Aceștia vor avea posibilitatea, prin intermediul proiectului, să beneficieze gratuit de sesiuni de consiliere şi formare profesională pentru dezvoltarea abilităţilor manageriale, finanţate integral din proiect,  în urma cărora  vor primi un certificat de absolvire recunoscut la nivel naţional.
    Proiectul, implementat de Asociaţia Inter Concordia în parteneriat cu Asociaţia Pakiv România, Asociația Europa pentru Dezvoltare Umană, compania SC Competitive în Business&Consulting S.R.L şi Asociaţia Gestion, OrientaciOn Y FormaciOn S.L,  se desfăşoară pe o perioadă de doi ani şi jumătate în regiunile de dezvoltare Nord-Est, Sud-Est şi Centru şi este destinat persoanelor din mediul rural- antreprenori,  şomeri, persoane ocupate în agricultura de subzistenţă  precum şi persoane aflate  în  căutarea unui loc de muncă.
    Bugetul proiectului este de aproximativ 4 milioane de euro, iar banii vor fi folosiţi pentru activităţi de formare profesională, consiliere şi asistenţă pentru persoane din mediul rural care demarează afaceri sau activităţi independente în domenii non agricole. Astfel, 700 de persoane din mediul rural- 250 de manageri, 200 de şomeri, 150 de persoane aflate în căutarea unui loc muncă şi 100 de persoane ocupate în agricultura de subsistenţă -vor beneficia de un program de consiliere, orientare şi îndrumare. De asemenea, 120 de persoane vor fi sprijinite în infiinţarea şi dezvoltarea propriei afaceri. (DorohoiNews.ro)



Autor: DorohoiNews.ro

 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

UE investeste in oameni
DorohoiNews.ro, 29-10-2010

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Profesoara: Copii, dați-mi exemplu de o pasăre zburătoare!
Alina: Condorul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Alina: Avocat!
Profesoara: Ați văzut, copii, un copil de avocat ce știe?
Gigel: Vulturul, doamna.
Profesoara: Bravo! Ce e tatăl tău?
Gigel: Om de afaceri!
Profesoara: Ați văzut, copii…
Ionel: Crocodilul, doamna.
Profesoara: Cum e posibil să spui așa o prostie, cum să zboare crocodilul? Ce e tatăl tău?
Ionel: Procuror DNA!
Profesoara: Copii, zboară și crocodilul. Mai jos, dar zboară și el!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Cu profundă tristețe, familia anunță trecerea în neființă a celei ce a fost învățătoarea Lionte Aurelia

Cu profundă tristețe, familia anunță trecerea în neființă a celei ce a fost învățătoarea Lionte Aurelia
Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a mamei și bunicii noastre, Lionte Aurelia. ...

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)

Fabrică de lactate angajează muncitori (femei)
Fabrică de lactate din Pascari, comuna Șendriceni, angajează muncitori (femei). Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto

SC din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic auto
Societate Comercială din Dorohoi angajează muncitori calificați în construcție și mecanic ...

SC angajează o persoană pentru vulcanizare

SC angajează o persoană pentru vulcanizare
Societate Comercială angajează o persoană pentru vulcanizare. Experiența în domeniu constituie ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul motivant, ...

Vând Peugeot 307 urgent

Vând Peugeot 307 urgent
Peugeot 307,1600 cmc, 2002 an fabricație, gri, cutie viteze automata

Vând bicicletă fitness

Vând bicicletă fitness
De vanzare bicicleta fitness, mai multe detalii la telefon 0773369687

Angajăm lucrător comercial - farmacie

Angajăm lucrător comercial - farmacie
Angajăm lucrător comercial - farmacie, minim diploma bacalaureat. Mai multe detalii la telefon: 0231610140 ...

Vând apartament cu două camere (Bulevardul Victoriei)

Vând apartament cu două camere (Bulevardul Victoriei)
Vând apartament cu 2 camere, etaj 3 din patru, la soare, între pereti, loc de parcare, zona ...

Vând turbojet Bosh

Vând turbojet Bosh
Vand turbojet Bosch GHP 5-55 Professional dispozitiv spălare cu presiune. În poziţie verticală ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro