Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

DSC_0011

Sinistraţii dorohoieni care locuiesc în tabăra de module de pe strada Dumbrava Roşie cât şi cei din cartierul Drochia, vor mai primi ajutoare alimentare doar până la sfârşitul anului. Şi asta din cauză că stocurile de alimente de bază din depozitul  Direcţiei de Asistenţă Socială (DAS), din subordinea Consiliului Local sunt pe sfârşite.
    Potrivit lui Radu Surdu, directorul DAS, în urma inventarierii cantităţilor de alimente, provenite din sponsorizări sau alte surse, a rezultat că acestea ajung pentru aproximativ două luni şi asta în condiţii de economisire drastică. Amintim că de la producerea inundaţiilor şi până în prezent, sinistraţii dar şi voluntarii sau militarii ce au lucrat la îndepărtarea efectelor inundaţiilor şi la reconstrucţia caselor, au beneficiat din partea municipalităţii de hrană caldă în fiecare zi şi pachete cu hrană rece la sfârşit de săptămână.
   „Consider că din ianuarie, viaţa sinisitraţilor ar trebui să reintre în normal, în sensul să-şi asume şi ei  unele responsabilităţi, măcar hrana zinică să şi-o asigure” a declarat Radu Surdu, directorul DAS. (DorohoiNews.ro)


Autor: DorohoiNews.ro

 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

DSC_0011
DorohoiNews.ro, 02-11-2010

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

09.11.2010 la 19:14

sunt cuvinte grele poate nu ar trebui sa generalizezi poate ar trebui sa ai o temere in inima ca oricand poti unul din ei

03.11.2010 la 15:45

foarte bine le fac, caci sa-u invatat sa traiasca numai din cersit.Si-asa ne-au facut tara de rusine. cei pe care ar trebui intradevar ajutati nu le ofera nimeni nici un ajutor. DIN CAUZA LOR SI AL CAINILOR T-IE FRICA SA MERGI PE STRADA.

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Două vești:
- Am o veste bună și una proastă.
- Zi-mi-o pe aia bună.
- Voi deveni tătic!
- Și cea proastă?
- Nevasta ta e însărcinată!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar
Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și pizzar. Relații la telefon: 0747677372

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează ajutor de bucătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Teren de vânzare 1000 mp

Teren de vânzare 1000 mp
Ofer spre vânzare teren în suprafață de 1000 mp pe strada Mihail Sadoveanu, foarte aproape ...

Vând casă și teren în Dorohoi

Vând casă și teren în Dorohoi
Vand casa si teren intravilan , 2800mp , in Dorohoi . Relatii la tf 0729821182

Vând apartament cu două camere

Vând apartament cu două camere
Vând apartament 2 camere la parter 52 mp. Apartamentul se vinde mobilat și utilat complet . Preț ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro