Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Centenar Vasiliniuc 28 mai000

A fost sărbătoare astăzi în sediul Bibliotecii din comuna Vlăsineşti, odată cu sărbătorirea veteranului Ion Vasiliniuc, la împlinirea celor 100 de ani. 

Centenarul care a trăit atât nenorocirea războiului cât şi tortura puşcăriilor sovietice a primit cu zâmbet larg toate urările şi cadourile pregătite de administraţia locală a comunei şi de asociaţiile de militari şi veterani. La invitaţia primarului Andrei Boariu, cel care a organizat ceremonia, a răspuns şi subprefectul Daniela Lozneanu.

Însoţit de fiicele sale, Maria şi Ortansa, cele care îl îngrijesc punând sănătatea tatălui mai presus de propria lor sănătate, Ion Vasiliniuc a fost surprins de primirea făcută şi a mulţumit pentru urările primite. A ţinut însă să povestească şi cum a fost în război, apoi în prizonieratul din Rusia, amintindu-şi cum au îngheţat pe el hainele şi încălţările pe care le-a dat jos abia după patru luni de zile.

“Eram în post şi nu aveam voie să ne mişcăm, ori că ploua, ori că viscolea. Uniforma era udă şi a îngheţat, iar noi toţi aşa ne-am culcat. Am avut noroc că eram în grupă nemţească vreo trei luni. Nemţii ne respectau ca şi cum eram de-ai lor”, a povestit căpitanul.

Subprefectul Daniela Lozneanu i-a urat veteranului Vasiliniuc viaţă uşoară şi sănătate şi s-a declarat onorată de faptul că face parte dintre invitaţi la sărbătorirea acestuia. “Sunteţi un model de viaţă, de cinste şi de dragoste de ţară pentru noi şi generaţiile viitoare. Vă doresc sănătate şi o bătrâneţe îndelungată şi liniştită. Sunteţi un om minunat”, a spus Daniela Lozneanu.

Primarul Andrei Boariu i-a oferit sărbătoritului o diplomă de recunoştinţă pentru întreaga sa viaţă, un tort şi împreună cu toţi invitaţii au ciocnit o cupă de şampanie.

Veteranul a fost felicitat de preşedintele Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, col. Gheorghe Jalbă, de col. Gheorghe Timofte şi col. Gheorghe Dângeanu de la Asociaţia Cultul Eroilor „Regina Maria”- filiala Botoşani şi de Gheorghe Burac, preşedintele filialei Vlăsineşti a aceleiaşi asociaţii, precum şi de mr. Ştefan- Dorin Ţicalo de la Centrul Militar Judeţean.

Gheorghe Burac a povestit cum, în 1941, Ion Vasiliniuc a fost încorporat şi a plecat în război.
„Îi cunosc familia sărbătoritului nostru de la vârsta majoratului, erau patru fraţi şi două surori. Dumnealor se trag din primii oameni ai satului Vlăsineşti, aduşi de boierul care stăpânea zona aceasta din Bucovina de Nord, din Ceremuş. În 17 februarie 1941, veteranul a fost încorporat la Comisariatul Teritorial Dorohoi. Doi ani a fost pe front, iar în 15 ianuarie 1943 a fost eliberat, lăsat la vatră. Aşa că dumnealui a făcut paşii spre casă, dar pe drum, asemenea multor militari, a fost întâmpinat de armatele ruse, aflate deja pe teritoriul nostru, care l-au luat prizonier. A ajuns într-un lagăr din Siberia, acolo avea să stea cinci ani şi trei luni, atât a durat prizonieratul, cu toate chinurile lui”, a spus Gheorghe Burac.

Cea mai mare dorinţă a veteranului, la împlinirea celor 100 de ani, este să ajungă „la Monument”, de Înălţare, fiind vorba de ceremoniile dedicate eroilor şi care au loc la Monumentul din centrul satului Vlăsineşti.

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani

PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Centenar Vasiliniuc 28 mai000Centenar Vasiliniuc 28 mai001Centenar Vasiliniuc 28 mai002Centenar Vasiliniuc 28 mai003Centenar Vasiliniuc 28 mai004Centenar Vasiliniuc 28 mai005Centenar Vasiliniuc 28 mai006Centenar Vasiliniuc 28 mai007Centenar Vasiliniuc 28 mai008Centenar Vasiliniuc 28 mai009
DorohoiNews.ro, 28-05-2019

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Pacientul înainte de operație:
- Care sunt șansele?
- Domnule, am făcut operația asta deja de peste 30 de ori!
- Atunci pot să stau liniștit...
- Normal, odată și odată tot trebuie să reușească!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru ambalare. Vezi detalii!

Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru ambalare. Vezi detalii!
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru lucru pe instalație de preparare ...

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

„Atelier Alarme” Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!

„Atelier Alarme” Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!
„Atelier Alarme” Dorohoi angajează ajutor de electrician / electrician curenti slabi / tehnician ...

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar
Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și pizzar. Relații la telefon: 0747677372

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând casă și teren în Dorohoi, strada Ardeal

Vând casă și teren în Dorohoi, strada Ardeal
Proprietatea se afla in Dorohoi, cartier Trestiana, strada Ardeal si este compusa din casa bătrânească ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro