Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Andreea_2

O tânără din Botoșani, stabilită la București, fost consilier local în cadrul Primăriei Botoșani, a lansat un proiect de parenting inedit dedicat tuturor mămicilor. Andreea Țipișcă (fostă Buiuc) a lansat proiectul „Mămici și pitici”, prin care mamele vor putea fi informate corect cu ajutorul unor oameni avizați, a unor specialiști. Practic, prin intermediul Facebook-ului, femeile vor putea adresa tot felul de întrebări legate de naștere, alăptare, creșterea copilului, înțărcarea lui, afecțiuni sau chiar despre viața sexuală de după naștere, depresia post-natală, dar și altele.

Așa se face că, din neștiință și din disperarea de a afla cum să găsească soluții la întrebările lor, mai multe mămici au format diverse grupuri de mămici, prin intermediul cărora încercau să de informeze. Așa s-a ajuns ca femeile să își trateze copiii după vorbele unor alte mămici, neavizate și să continue ele la rândul lor să dezinformeze.

Din acest motiv, Andreea s-a hotărât să discute cu mai mulți specialiști, din diverse domenii, care să le poată ajuta pe mămici cu sfaturi, îndrumări, iar acestea să obțină o părere avizată. Mai mult decât atât, mamele vor putea afla, prin intermediul „Mămici și pitici” ce trebuie să facă pentru a obține indemnizația de creștere a copilului, alocația, cum își pot înscrie copilul la creșă sau la grădiniță, etc.

„Mămici și pitici este cel de-al doilea copil al meu pot spune. Este foarte foarte mic, dar cu un potențial imens de a crește sănătos și trainic. De când am devenit mămica Ecaterinei s-au dezvoltat o sumedenie de noi simțuri, calități, instincte și cel mai important o nouă formă de iubire. Legământul dintre mamă și copil este unic și unicat. Această formă de iubire atinge apogeul perfecțiunii. Ideea proiectului mi-a venit atunci când am început să vorbesc despre toate acestea și despre parenting pe social media. Multe mămici și viitoare mămici au început să-mi scrie mesaje în privat. Unele din ele pentru a mă felicita, dar și mai multe pentru a-mi povesti despre problemele și experiențele neplăcute pe care le-au întâmpinat de când au dat naștere unui pui de om. Atunci am conștientizat că în România natalitatea nu este încurajată în nici un fel. Nu există nici măcar o platformă de informare sau de ghidare a viitoarelor mămici. Din această carență s-au făcut grupuri de parenting pe social media, în care mulți părinți își exprimă oful acolo și care ajung să pună în practică sfaturile altor mămici fără a mai consulta opinia unui specialist. În acest sens am creat acest grup, iar cu ajutorul unor specialiști cu expertiză în diferite domenii vom avea discuții live pe teme sugerate de mămicile, care aderă la comunitatea noastră. Avem doi psihologi renumiți care au acceptat să facă voluntariat pe pagina noastră. Unul dintre ei este din București și va fi primul care va da start discuțiilor zilele acestea. Cel de-al doilea chiar din Botoșani, deci vor putea ulterior să continue discuțiile și față în față și online. Ambii fac parte din categoria: de excepție. Săptămânal vom avea întâlniri  cu experți  și din alte domenii de interes: consultanți în alăptare, nutriționiști, medici pediatri, traineri fitness chiar și reprezentanți din administrația publică, pentru a ne informa despre documentația necesară, pentru că și aici întâmpinăm mari probleme. În mare, despre asta este vorba în comunitatea noastră: despre oameni frumoși despre copilași și mame fericite. Orice femeie este binevenită. Nu costă nimic este gratis și nu cerem certificat verde.”, a declarat Andreea.

Mămicile care vor să se alăture Andreei și să afle sfaturile unor medici cunoscuți din București, dar și din țară pot intra AICI: https://www.facebook.com/groups/251866173654393/?ref=share_group_link

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Andreea_2Andreea_1
DorohoiNews.ro, 03-11-2021

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Pacientul înainte de operație:
- Care sunt șansele?
- Domnule, am făcut operația asta deja de peste 30 de ori!
- Atunci pot să stau liniștit...
- Normal, odată și odată tot trebuie să reușească!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru ambalare. Vezi detalii!

Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru ambalare. Vezi detalii!
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru lucru pe instalație de preparare ...

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

„Atelier Alarme” Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!

„Atelier Alarme” Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!
„Atelier Alarme” Dorohoi angajează ajutor de electrician / electrician curenti slabi / tehnician ...

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar
Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și pizzar. Relații la telefon: 0747677372

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

SC angajează personal pentru fabrică de lactate

SC angajează personal pentru fabrică de lactate
SC angajează personal pentru fabrică de lactate, calificați și necalificați. Relații la telefon: ...

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative

SC din Dorohoi angajează personal pentru curățenie sedii administrative
Societate Comercială din Dorohoi angajează personal auxiliar pentru curățenie sedii administrative. ...

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență

Societate comercială din Dorohoi angajează mecanici agricoli cu experiență
Societate comercială din Dorohoi cu profil agricol angajează mecanici agricoli cu experiență. Informații ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

Vând apartament cu 2 camere, ultracentral, lângă Piața Centrală

Vând apartament cu 2 camere, ultracentral, lângă Piața Centrală
Caracteristici: - Suprafață generoasă: 54 mp; - 2 camere spațioase și luminoase; - Etajul 4, bloc ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro