Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

Carina

Durere și suferință, disperare și speranță. Toate la un loc în inima unei mame care are nevoie de ajutor pentru ca fiica ei, de doar 4 anișori, să poată trăi.

A fost operată în decembrie la o clinică de specialitate din București, în urma căreia i-a fost extirpată o tumoră cerebrală. În urma operației, a fost descoperită o altă afecțiune medicală, ependimoblastom (cancer grad 4).

„Veștile rele continuă să apară pentru noi! Suntem încă internate la Gustave Roussy pentru tratamentul împotriva aplaziei, situația nu s-a schimbat deloc. În continuare face febră, analizele nu sunt în parametri normali, deși este a patra zi de antibiotice, a avut nevoie de transfuzie de trombocite și sânge; refuză să mănânce și nu știm cât o să dureze până o să își revină! Ne rugăm lui Dumnezeu să fie cât mai repede să putem începe investigațiile medicale necesare pentru începerea protonterapiei”, sunt cuvintele mamei Carinei.

Familia a primit devizul oficial de preț pentru protonterapie, tratamentul de care are nevoie Carina. Acesta include doar protonterapia, după cum este și menționat, fără alte tratamente în cazul unor situații neprevăzute, „pentru că nimeni nu știe cum o să reacționeze organismul ei sau de ce o să fie nevoie pe parcurs”.

La acestea se adaugă și costurile cu transportul între spitale, pentru că o să fie monitorizată la Gustave Roussy și tratată la Institutul pentru protonterapie Curie, cazarea pe perioada tratamentului.

„Însă totul depinde și de RMN-ul la care este programată săptămâna viitoare, dacă este bine începem tratamentul, dacă Doamne ferește tumora a recidivat, situația se complică dramatic... este nevoie de o nouă intervenție chirurgicală pentru eliminarea acesteia, pentru ca protonterapia să fie eficienta”, spune mama fetiței.

Familia are nevoie urgent de susținere financiară.

„De aceea, deși nu ne este tocmai ușor, apelăm din nou la aceia dintre dvs. care doriți și puteți să o ajutați pe mititica noastră, cât de puțin pentru ea este o șansă în plus. Vă mulțumim pentru tot ajutorul oferit Carinei până acum și Dumnezeu să vă dea sănătate, pentru că este mai importantă decât toate!”, a spus mama copilei.

Cont euro banca Transilvania: RO27BTRLEURCRT0119239401
Titular Rotariu Cătălin Vasile
Cont Ron banca Transilvania: RO77BTRLRONCRT0119239401
Titular Rotariu Cătălin Vasile
Cont Revolut:
Titular Lucia Rotariu.
Euro. LT30 3250 0064 0772  0007
Lire: Cont 68449437 codul băncii 04-00-75 
Lei: RO11 BREL 0005 5126 6404 0100
Cont PayPal:[email protected]

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PNL Botosani

PNL Botosani



DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

Carina
DorohoiNews.ro, 18-02-2022

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Pacientul înainte de operație:
- Care sunt șansele?
- Domnule, am făcut operația asta deja de peste 30 de ori!
- Atunci pot să stau liniștit...
- Normal, odată și odată tot trebuie să reușească!



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


PSD Botosani

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

PSD Botosani

Ecomed Dorohoi

PNL Botosani

PNL Botosani

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

SC din Dorohoi angajează mecanic utilaj și conducători auto cat C

SC din Dorohoi angajează mecanic utilaj și conducători auto cat C
Societate comercială din Dorohoi angajează mecanic utilaj și conducători auto cat C. Relații la ...

Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru ambalare. Vezi detalii!

Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru ambalare. Vezi detalii!
Societate comercială din Dorohoi angajează muncitor (bărbat) pentru lucru pe instalație de preparare ...

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență

SC din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență
Societate comercială din Dorohoi angajează barman și ospătar cu sau fără experiență. Pentru mai ...

„Atelier Alarme” Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!

„Atelier Alarme” Dorohoi angajează personal. Vezi detalii!
„Atelier Alarme” Dorohoi angajează ajutor de electrician / electrician curenti slabi / tehnician ...

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar

Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și Pizzar
Rezerv Art Dorohoi angajează lucrător Fast-food și pizzar. Relații la telefon: 0747677372

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!

Texty Garments Dorohoi angajează! Vezi pentru ce post poți depune CV-ul!
Societatea S.C. Texty Garments S.R.L. Dorohoi, cu sediul în str. Colonel Vasiliu, nr. 70, angajează ...

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri

BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri
BAMBOO angajează supraveghetoare sală jocuri! Oferim și cerem seriozitate maximă! Salariul este motivant, ...

SABCO-S Dorohoi angajează vânzător / casier

SABCO-S Dorohoi angajează vânzător / casier
SC SABCO-S SRL din Dorohoi angajează vânzător / casier. Detalii la telefon 0745182610 sau în ...

Ofer spre închiriere apartament

Ofer spre închiriere apartament
Închiriez apartament cu două camere Al. Victoria. Detalii la tel . 0040 3883881411. (Whatsup)

Garsonieră de închiriat

Garsonieră de închiriat
Ofer spre închiriere garsonieră decomandată, mobilată și utilată complet în cartierul ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro